Ipohondru, M.Z. mi-a scris timp de două decenii că e pe punctul să moară, cardiac. Nu mai dădeam atenţie. Era felul lui de a fi. Până când într-o zi inima s-a conformat. Insist şi eu destul, dar la mine nu e obsesie. Este o temă de tratat.
Am un foarte incomod neajuns: nu gândesc - altfel decât în replică - aproape deloc. Îmi umplu timpul cu ce se poate, dar nu tot. Rămân plaje de timp mort. Poate de aceea, ca să treacă vremea, sunt un adormit.
Gheorghe Crăciun: "Am devenit o brută livrescă, un monstru de lecturi şi simboluri, un om care poate vorbi despre orice." Toţi vorbim despre orice, dar eu nu despre un orice cultural. Deşi citesc, nu pot să devin o brută livrescă. Sunt bine apărat: uit tot.
"Nimic nu poate fi mai degradant decât să mori încet, să te stingi de la o zi la alta, măcinat pe dinăuntru, conştient de ceea ce ţi se întâmplă, sub privirile insuportabile ale celor apropiaţi." Are dreptate, pe apropiaţi ar fi bine să-i putem feri. Altfel, ce poate fi mai agreabil decât ca, într-o crescândă oboseală, să te "stingi" ?
"Îmbătrânesc. De fapt, despre asta tot vreau să scriu şi n-am curajul." Probabil că îţi trebuie curaj când eşti încă departe de bătrâneţe. Nu mai ştiu. Formulez altfel, neperformativ. De exemplu: "Am îmbătrânit." Sau: "Sunt bătrân." Aflat în posesia acestei informaţii, nu mai trebuie să am curaj.
"...cultura democratică dezvoltă un anumit conformism generalizat", scrie Llosa, citat de Gheorghe Crăciun. În realitate, toate culturile sunt conformiste, din toate trebuie ieşit. În ce? În lipsă de repere, în haos, în ceaţă, în nimic. E drept, cultura te ajunge din urmă şi te recuperează, dar asta e treaba ei. Treaba ei, în sensul că ei îi pasă şi, pe de altă parte, pentru că asta are ea de făcut. Cât despre democraţie, aşa e. Democraţia e correctă sau nu e deloc.
Idei interesante, uneori profunde. Pe unele, aş v
