ONG-uri care se ocupă de câinii străzii recunosc că românii „vorbesc mult, dar nu fac nimic“ şi că puţini au grijă efectiv de maidanezi. O vorbă populară zice despre câinele care latră că nu muşcă. Nici iubitorii de animale din România nu-şi dovedesc dragostea prin fapte, cum ar fi de aşteptat. Că este aşa o arată numărul mic al adopţiilor de maidanezi din ultimii zece ani, dar o recunosc chiar persoanele implicate în mişcarea civilă de apărare a drepturilor animalelor. Sursa: Vlad Stănescu
1 /.
„Am pornit mulţi la drum, dar am rămas singură, cu un adăpost de 800 de câini pe cap, pe care-l întreţin din banii familiei mele. Nu pot să spun că sunt dezamăgită de autorităţi, cât sunt de aşa-zişii iubitori de animale, care vorbesc mult, dar nu fac nimic“, spune Florina Tomescu, posesoarea celui mai mare adăpost privat de câini de la marginea Capitalei.
Milionarii din Ilfov nu iubesc câinii
„Dacă-i iubesc aşa mult, să-i ia acasă!“, sună îndemnul majorităţii în faţa doamnelor care militează pentru lăsarea câinilor pe străzi. Iar Florina Tomescu s-a conformat într-o noapte din 2001 când lui Băsescu i se pusese pata să omoare toţi maidanezii. „N-am fost niciodată de acord să las câinii în stradă. Dar am intrat în treaba asta cu adăpostul, m-a luat valul şi mă îmbătrâneşte zi de zi. Tot ce câştig se duce acolo, în loc să meargă la familia mea. O fac din responsabilitate faţă de aceste fiinţe pe care le-am adunat de pe străzi. Nu câştigăm nimic din asta“, spune Tomescu.
Adăpostul Speranţa, improvizat pe un teren donat de 5.000 de mp de la ieşirea din Bucureşti spre Glina, înghite lunar 5.000 de euro. Banii se duc pe utilităţi, iar mâncarea vine din mila unor magazine care-şi riscă autorizaţia dând la câini alimentele expirate în loc să le ducă la Protan cum spune legea.
„Populaţia se face că iubeşte câinii, d
