Sartre definea alteritatea, laconic si memorabil, cu replica "L’enfer c’est les autres" (Ceilalti sunt iadul). Pentru ne-tigani, acesti "ceilalti" de care ne temem ca de iad sunt tiganii. O teama care degenereaza in desconsiderare, dispret si, uneori, in ura. Insa pentru cetatenii care apartin alteritatii rome, infernul dinaintea mortii este populat de noi, non-romii.
N-are a face ca ei nu sunt uniti si ca prin urmare nu ar trebui tratati ca un bloc. Nici noi nu suntem uniti, uniformi, nici macar in interiorul segmentelor sociale clar delimitate. Asa cum nu conteaza nici faptul ca ei sunt fragmentati de o maniera cvasitribala. La urma urmelor, si noi ne intoarcem inexorabil la o asemenea stare pe care o credeam depasita, si o facem inclusiv din cauza (gratie?) dezvoltarii explozive a societatii informationale. Un proces de fragmentare care, paradoxal, este contemporan coagularii "satului global".
Exista o dinamica istorica nivelatoare, care actioneaza asupra societatii si care a functionat cel mai eficient in perioadele de formare a statelor nationale. Au fost insa locuri unde acest proces a fost defazat si unde alteritatea romilor s-a dovedit prea puternica pentru a putea fi integrata si a se lasa integrata. Comunitatea roma a devenit atunci - si ramane - echivalentul unui paria, unul colectiv. Un grup exclus, in mai mare masura decat autoexclus. O populatie marginalizata, economic si social, intr-o masura mai mare decat se automarginalizeaza.
La Bruxelles, este pe cale sa se nasca o mare strategie europeana pentru solutionarea "chestiunii tiganesti". Vor urma strategiile derivate pe care si le vor dezvolta tarile interesate, de fapt toate statele UE. Fireste, vor fi alocate bugete, in cuantumuri substantiale (si tentante in ochii deturnatorilor de fonduri de orice natie). Instrumentele politice si mijloacele materiale puse in slujba
