În mai 1959, o răscoală încheiată cu mii de morţi l-a obligat pe Dalai-Lama, liderul spiritual al populaţiei budiste, să ia drumul exilului. După revolta din 1989, China a impus Legea marţială. În 1989, lui Dalai-Lama, aflat în exil în India, i s-a acordat Premiul Nobel pentru pace, scoţînd astfel problema din anonimatul represiunii: partizan al unei soluţii paşnice, în acord cu Constituţia Chinei, el simbolizează nu doar aspiraţia spre libertate a unui popor, ci şi dorinţa de a găsi soluţii satisfăcătoare pentru ambele părţi. În iulie 2006, a fost inaugurată linia ferată legînd capitala Tibetului, Lhassa, de oraşul Golmud din China. A fost un eveniment care a marcat evoluţia regiunii mai puternic decît deciziile ideologice sau represiunea poliţienească. Accesul populaţiei chineze modifică echilibrele economice într-o regiune unde conservarea specificului religios şi cultural s-a datorat tocmai izolării. Tibetul a devenit un teritoriu de cucerit şi s-au creat frustrări profunde: chinezii etniei Han au acaparat majoritar comerţul, devenind bogaţii unei regiuni sărace. Li s-au adăugat negustorii de carne din etnia Huis, de religie musulmană.

Asimetria evoluţiei economice a alimentat tensiunile etnice. După trei zile de manifestaţii paşnice pentru autonomie ale călugărilor budişti, a izbucnit revolta anti-chineză soldată cu distrugeri, magazine vandalizate, incendii. Din acest punct există două versiuni ale evenimentelor: tibetanii spun că doi călugări au fost bătuţi sălbatic de către membrii forţelor de represiune, versiunea oficială susţine că la început călugării au aruncat cu pietre în poliţişti. Cît timp ardeau magazinele şi proprietarii lor erau linşaţi pe străzi, forţele de ordine n-au prea fost vizibile; cînd demonstraţiile s-au înteţit şi au început să se audă lozincile "Trăiască Dalai-Lama!", "Tibetul liber!" prin mijloace extrem de brutale, poliţia