Conflictul dintre Ion Iliescu şi Marian Vanghelie, atât de discutat în ziare, pune PSD în faţa unei alegeri ridicole: între un socialist de nereformat şi un îmbogăţit dubios şi agramat. Ce preferaţi? A-l trimite pe Vanghelie să candideze acolo unde există cel mai educat şi înstărit public din România, care a votat mereu anti-PSD (PDSR), este curată sinucidere politică. Vanghelie este un produs tipic al baroniadei, construit pe spoieli, în loc de lucrări publice, şi manifestări folclorice, în loc de politici serioase. Vedem o confruntare între două feţe indigeste ale PSD, în care reformiştii nu au tabără proprie, ci s-au împărţit între Vanghelie şi Oprescu. Ponta îl susţine pe ultimul, Geoană a capitulat în faţa primarului de la sectorul 5, pentru a nu fi copleşit de echipa Iliescu-Năstase. Faptul că tocmai Ion Iliescu s-a ridicat vocal împotriva obrăzniciei de mahala nu ne dă mari speranţe de schimbare. Conflictul din PSD reprezintă doar un simptom al tranziţiei prin care vor trece toate partidele: politica modernă nu mai poate fi controlată de la centru. Vanghelie are legitimitatea susţinerii organizaţiei. De ce preferă o organizaţie atât de mare un individ atât de dubios? Aici apare problema modului de funcţionare al partidelor la noi. Cei 600.000 de membri cu care se lăuda PSD existau doar pe hârtie. Când au încercat un fel de recensământ intern, prin 2004, au ieşit mult mai puţini. Oricum, majoritatea activa doar la petrecerile cu mici şi bere, iar cotizaţiile erau plătite cu geamantanul de liderii de judeţe, care aveau nevoie de cifre impresionante pentru a rămâne în funcţie. Iar PSD nu este singular. Partidele noastre funcţionează ca nişte cluburi de interese, cu oameni care urmăresc funcţii şi afaceri cu statul. Normal că un asemenea club poate fi lesne manipulat. Iliescu şi greii care se opun lui Vanghelie ştiu asta, astfel încât pretinsa legitimitate dată