Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trocul propus de Rusia: Afganistan sau extindere

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 martie 2008 ·

Dialog cu scântei între Moscova şi Bruxelles înaintea Summitului NATO. Sursa: EPASursa: EPA

1 /.

Duelul declaraţiilor dintre NATO şi Rusia se intensifică pe măsură ce summitul de la Bucureşti se apropie. De câteva zile, ambele tabere „îşi condimentează“ mesajele cu avertismente voalate şi referiri la Războiul Rece, tensionând considerabil atmosfera dinaintea reuniunii din 2-4 aprilie.

Miza este extrem de mare, după cum recunoaşte însuşi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. Potrivit AFP, el a subliniat faptul că succesul summitului depinde, în mare măsură, de reuniunea Consiliului NATO-Rusia Deocamdată, relaţiile sunt încordate. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că aşteptata extindere a NATO este „incompatibilă cu realităţile lumii contemporane“.

„Ameninţările sunt aceleaşi pentru noi toţi şi nu putem să luptăm împotriva lor decât comunicând, şi nu prin extinderea blocurilor moştenite din perioada Războiului Rece“, a declarat Lavrov. Rusia este ostilă includerii în Planul de acţiune pentru aderarea Georgiei şi a Ucrainei.

„Retorică inutilă“

Replica NATO a venit chiar din partea lui Jaap de Hoop Scheffer, care a sugerat Rusiei, într-un interviu acordat „Financial Times“, să renunţe la „retorica inutilă“ îndreptată împotriva Occidentului. „Să încercăm să evităm retorica inutilă, de genul: «Vom lua drept ţinte ţările A, B sau C». Aceasta nu doar că nu ajută, dar mă şi face să mă gândesc la o perioadă când exista un Zid al Berlinului şi o Cortină de Fier“, a spus Scheffer, făcând aluzie la unele declaraţii belicoase ale preşedintelui rus.

„Volumul muzicii pe care o vom asculta săptămâna viitoare va depinde de tonul pe care preşedintele Putin îl va folosi la Consiliul NATO-Rusia“, a adăugat secretarul general. În timp ce Scheffer constată „rezultate po

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°