Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu SIF-urile la timona

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 29 martie 2008 ·

Analistii unor companii straine au emis de curand opinii privind continuarea crizei financiare globale, caz in care efectele din SUA s-ar propaga si catre alte piete de capital din lume, mai ales catre cele emergente, iar capul de afis ar fi piata autohtona, cu toate cele trei elemente ale acesteia: piata financiara, piata imobiliara si piata monetara.

Totodata, in ultima perioada se vehiculeaza ideea ca efectele lipsei de "lichiditati" de pe piata financiara americana se vor transfera si spre tari din Europa, cu consecintele respective.

Dupa parerea mea, vehicularea unor asemenea afirmatii, precum si incercarile publice lipsite de obiectivitate pentru a cuantifica pierderile datorate crizei ipotecare americane, de genul 300-500 mld. dolari sau chiar mai mult, sunt numai factori de natura speculativa, aceiasi factori care influenteaza acum evolutia pietei de capital romanesti.

Am observat in ultimii doi ani o piata monetara din Romania cu o fluctuatie foarte importanta (s14,6%/-21,9%), cand dupa 13 luni de apreciere continua leul a devenit un rege local neincoronat (de la 3,63 la 3,1 lei/euro), iar apoi s-a transformat usor, dupa nici 8 luni, in codas zonal (curs 3,78 lei/euro). Pentru aceasta perioada variatia totala relativa este de 36,5% si absoluta de 1,21 lei.

In paralel, pe fondul efectelor crizei ipotecare americane, dar si al fenomenului de globalizare, mijloacele speculative bazate pe repulsia/aversiunea fata de riscul in investitiile financiare s-au exportat usor pe toate pietele de capital, mai ales pe bursele care nu au avut nici o legatura directa cu asa ceva, cum este cazul BVB. Trebuie spus totusi ca in anul 2007 investitorii straini au o balanta pozitiva de 226,4 mil. euro si nu se constata lichidari de capital. Chiar daca in ultimele 3 luni valoarea portofoliilor acestora a scazut o data cu bursa (ex. – East Cap

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 59 minute
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 50 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 13 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 8 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°