● Monique Borie, Fantoma sau Îndoiala teatrului, traducere de Ileana Littera, Unitext şi Polirom, 2008.
După apariţia, în 2004, a unui erudit eseu despre Antonin Artaud semnat de Monique Borie, editurile Unitext şi Polirom se asociază din nou pentru a oferi publicului românesc o altă carte a aceleiaşi autoare, scrisă cu zece ani în urmă şi intitulată Fantoma sau îndoiala teatrului (Le Fantôme ou le théâtre qui doute, Actes Sud, Paris).
Sprijinindu-se atît pe achiziţiile antropologiei - sînt numeroase referirile la lucrările lui Jean-Pierre Vernant, Marc Augé, Jean-Paul Esclimann, Michel Serres ş.a. -, cît şi pe contribuţiile teoretice ale unor regizori şi dramaturgi de notorietate, precum Craig, Artaud, Genet, Kantor, Monique Borie îşi propune de data aceasta "o incursiune în lumea populată de fantome a teatrului", menită să pună în lumină permanenţa unei viziuni asupra acestuia, definirea lui ca spaţiu unic al comunicării dintre vii şi morţi, al "materializării invizibilului în vizibilul scenei". Proiectul este urmărit pas cu pas. Autoarea examinează succesiv cîteva experienţe fundamentale ale teatrului din toate timpurile, de la tragedia greacă ori străvechiul Nô japonez şi dramaturgia shakespeariană la marile opere ale modernităţii datorate lui Maeterlinck, Ibsen, Strindberg şi Pirandello. Liantul comentariului critic îl constituie prezenţa constantă a fantomei, a cărei reprezentare scenică a însemnat nu numai o continuă provocare lansată regizorilor de teatru, ci şi punctul de pornire al unei dezbateri privind deopotrivă statutul realităţii teatrale şi statutul actorului. O realitate pusă întotdeauna în relaţie cu moartea, cu teritoriile unui altundeva, o realitate ce se plasează astfel sub semnul incertitudinii, al îndoielii, al ezitării spectatorului între a crede sau a nu crede în ceea ce vede pe platoul de joc; un actor care, la rîndu-i, de
