Voi fi plecat doar o lună, dar îmi va lipsi oraşul ăsta în care pare că au început arăturile de primăvară! Lucrătorii brăzdează cu sârg şanţuri în asfaltul trotuarelor, vrând parcă să îi arate domnului Adrian Cioroianu că ar fi suficient „să bage două deşte’n gură“ (cum zice Babi) şi ei ar sări imediat să sape galeriile pentru metroul pe care ministrul de externe nu îl excludea, recent, dintr-un viitor oarecare al Băniei (ceea ce nu înseamnă neapărat că îl includea). Metrou la Craiova? Zâmbesc neîncrezător, dar câţi dintre cei care citeau pe 23 decembrie 1989, în ziarul Înainte, articolul revoluţionar al unui student la Istorie, n-ar fi zâmbit, dacă le spuneai că junele va ajunge şeful diplomaţiei româneşti?

Îmi vor lipsi bătrânii care joacă şah în piaţa teatrului, puştii cărora le place „Juno“ şi visează nopţi de amor prin căminele studenţeşti, copiii atraşi de aventură: „Ne ducem să furăm cireşe de la un nene care ne lasă!“. Biletul găsit dimineaţa pe parbriz: „Aşează maşina corect în parcare. Ai ocupat prea mult spaţiu decât se cuvine. Locatarii vociferează“, zâmbetul colegului de serviciu, care ţine în mână o ceaşcă goală, şi indignarea colegei: „Are un ţel în viaţă: să nu-şi cumpere cafea! Cred că i-am dat zeci de pachete!“, mirarea unui prieten după trecerea unui grup de suporteri: „De ce erau supăraţi? Că a mâncat Craiova egal?“.

Îmi vor lipsi sforăitoarele declaraţii ale finanţatorilor din fotbal, flagrantele greşeli ale arbitrilor, istoricele brichete pe care le primesc ei în cap, curajul, decorat de preşedintele ţării, de a întrerupe meciul, veşnicele analize de după. Poate că acolo vor absenta din decor şi dughenele mizere cu jocuri mecanice şi firme îmbietoare: „Lucky Land“, maşinile parcate până-n zid (vorba Corinei: „Ce vină are omul că Lincolnul lui e mai mare decât trotuarul?“), certurile dintre preşedinte şi premier, acerbele campanii elect