Vom fi încă mulţi ani urmăriţi de întrebarea: sîntem adecvaţi Europei? Şi vom da încă mulţi ani răspunsuri contradictorii, de la "da"-uri ţîfnoase la "nu"-uri disperate. Pînă la urmă va trebui să aflăm dacă românul de astăzi este sau nu un homo europaeus. Dacă urmăm o cale antropologică deja clasică, am spune că homo europaeus există doar dacă: i) există un set de valori care pot fi numite "Europa", adică o realitate transcendentă cu forţă axiologică uşor de identificat ca fiind "Europa"; ii) acest set de valori "coboară" în viaţa zilnică a oamenilor, joacă un rol în spaţiul cotidianului pentru o populaţie anume; iii) există acel tip uman care aşteaptă coborîrea în real a acestei transcendenţe, care are nevoie de această real-izare a ei şi care este echipat să o recunoască cînd se petrece. Acest din urmă tip uman este homo europaeus. Fără îndoială, toate cele trei elemente există la Vest de noi. Întrebarea este dacă românul de astăzi aşteaptă, doreşte şi poate imediat recunoaşte "hierofania". Faptul că România aparţine Uniunii Europene are puţină dar crescîndă relevanţă pentru oamenii obişnuiţi. Dar mai grav este că pare a nu avea nici o relevanţă pentru politicieni.

Privind România politică de astăzi, nu pot scăpa de sentimentul disperat al blocajului într-un paradox de subsol. Nu e o dilemă fără soluţie, nu e un labirint fără ieşire, nu e o tranziţie fără capăt. E pur şi simplu enervarea unei cămăşi de forţă, e frustrarea pedalării la o bicicletă fără lanţ, e sentimentul acela de sufocare cînd te afli blocat din toate părţile de un zid imens de inutilitate pe care singur l-ai ridicat. Pe de o parte, în interior, România arată ca o ţară isterică, plină de zgomote şi de culori, cu oameni bezmetici şi cu temperamente fără cenzură. Din punct de vedere politic, România e o ţară vie, obositor de vie, care debordează de energie. Din afară însă, România arată gr