La prima vedere, etapa a 16-a a campionatului Ligii a IV-a, a treia a returului pare una calma, in care prioritate au echipele care evolueaza pe teren propriu. Ar putea fi, totusi, o exceptie de la regula in aceasta runda si ea s-ar putea numi Petrolul. Gazarii au avut un start lansat si au acumulat maximum de puncte dupa primele doua runde si daca vor reusi sa-si adune din nou jucatorii importanti nu au cum sa piarda la Ciresu.
Ridiculizata simbata trecuta de Steaua, CS Faurei va incerca sa se reabiliteze in fata propriilor suporteri, numai ca nici adversara sa din aceasta runda nu a traversat o perioada prea buna la inceputul acestui retur si va forta la rindul ei obtinerea unui rezultat bun. La Faurei va fi si un duel intre un antrenor cu experienta, Iacob Carst si unul foarte tinar, Viorel Ciucasu, care vrea sa se afirme.
Partida dintre Tractorul Viziru si Victoria Cazasu este una deschisa oricarui rezultat. Ambele formatii au obtinut puncte in deplasare in acest retur, dar pe teren propriu au parasit terenul invinse. Sint doua echipe cu traditie in acest esalon fotbalistic si cu siguranta spectatorii din Viziru vor asista la un meci echilibrat si poate chiar spectaculos, tinind cont de faptul ca nici una dintre combatante nu si-au propus in acest sezon decit un loc in prima jumatate a clasamentului. O alta partida unde oaspetii pot avea un cuvint de spus este cea de la Visani, unde se intilnesc Vointa si Viitorul Galbenu.
Mai puternica decit in tur, pentru ca a transferat citiva jucatori de la CSO Ianca, Vointa Gaiseanca porneste cu prima sansa in disputa cu Victoria Dedulesti.
Ocupanta locului secund in clasament, Victoria Traian, evolueaza pe teren propriu in compania juniorilor de la CF Braila intr-un meci in care poate exista o invingatoare, insa aceasta nu-si va trece in cont nici un punct deoarece formatia pregat