Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşitul pe balcoane şi statul la fereastră, interzise

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 martie 2008 ·

Ultimele pregătiri legate de apropierea Summitului NATO au produs agitaţie şi pe scările de bloc din apropierea unităţilor strategice: Palatul Parlamentului sau Hotelul Marriott.

De la ultimul bucureştean cu datorii la întreţinere şi până la cel mai de clasă administrator, poveştile vorbesc despre incursiunile agenţilor SPP şi SRI, care au luat la puricat lista cu locatari încă de acum o lună. Dacă unii înţeleg restricţiile alţii sunt nemulţumiţi nu numai că nu pot face de la balcon poze cu cel mai puternic om al lumii, George W. Bush, dar nu le este permis nici măcar să-şi întindă rufele pe sârmă. „Aşa ceva nici la Ceauşescu nu a existat“, spun oamenii.

„O să fie tămbălău“

Într-un bloc situat vizavi de Hotelul Marriott, unde este posibil să fie cazat chiar preşedintele SUA, e linişte. După spusele locatarilor, autorităţile au făcut deja lista cu buletine. „Şi acum o zi a venit un agent SPP şi ne-a spus să avem mereu actele la noi şi dacă vine vreun străin o să intre numai însoţit. E treabă serioasă“, spune domnul Marian, un pensionar care pregăteşte de summit grădina din spatele blocului.

Secretele scării stau însă bine ascunse sub mătura femeii de serviciu de la o scară de bloc vecină. Tanti Marioara îi ştie pe cei mofturoşi care nu prea vor să-şi tragă obloanele la geamuri. „E greu să stai toată ziua la bec. Dar aşa-i treaba când vine americanii şi ruşii, şi negri, e tămbălău“, explică femeia care adaugă că, deşi în perioada organizării summitului nu ar trebui să lucreze, a făcut o înţelegere cu agentul SPP arondat zonei. „M-a rugat să-i dau un scaun şi o sticlă cu apă că o să stea de pază. Eu i-am zis că-i dau, dar să mă lase să dau cu mătura că în patru zile îi ajunge mizeria la nas pe oameni“, se arată îngrijorată femeia.

Nu dai buletinul, iei amendă

Vizitele SPP şi ale poliţiei nu au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 8 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 13 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 9 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

Tenis: Irina Bara a pierdut finala de dublu la Bogota

News.ro acum 10 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au fost învinse de echipa spaniolă favorită 1 Cristina Bucsa/Sara Sorribes

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 9 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Situaţie inedită la un meci de rugby din Champions Cup: Un paraşutist a rămas agăţat de acoperişul stadionului - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, r

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°