- Diverse - nr. 63 / 29 Martie, 2008 Intrarea in noul mileniu a sters ceva din zambetul nostru, zambet cu care ne obisnuise un admirabil om si actor numit Vasile Vasiliu, cel care ne-a descretit fruntile pe scena teatrului si in viata de fiecare zi. "Descins” in urbea noastra odata cu infiintarea sectiei romane (1962) a Nationalului targmuresean, foarte tanarul actor aducea cu el ceva din "Dulcele targ al Iesilor”, un inefabil nostalgic al placerii de a "sugui” in orice imprejurare. La aceasta "aura” de coborator din orasul lui Eminescu, Creanga si al atator mari spirite ale cugetarii si simtirii romanesti, actorul a asimilat si savoarea traditiilor si vorbirii acestor locuri, rezultatul fiind o fericita imbinare a unor trasaturi specifice oricarui roman din orice zona a tarii: onestitate, iubire de oameni, disponibilitate pentru prietenie, dragostea fata de oameni si de aceste plaiuri pe care nu le-a mai parasit nici dupa "apus”. Toate acestea, si multe altele au rodit pe temelia unui talent remarcabil, o dorinta mereu ardenta de a darui semenilor, de a le aduce seninul unui zambet pe fata si in suflete. Nu sunt putini cei care intrebau daca intr-un anume spectacol "joaca” Vasile Vasiliu si, confirmandu-li-se, se indreptau spre casele de bilete. In toti cei aproape patruzeci de ani in care l-am cunoscut, admirat si iubit ca actor si ca prieten nu-mi amintesc sa fi refuzat vreun rol, fie de comedie (mai ales), fie de drama, fie de mare intindere, fie de amploare mai redusa. Indiferent de natura si intinderea rolului, el le acorda importanta cuvenita printr-o asidua si benefica "fierbere” in retortele talentului sau, astfel incat sa se integreze firesc in textura spectacolului si in conceptia regizorala. Cred ca dominanta "prestatiilor” sale era firescul, ceea ce crea uneori senzatia realului fara "sa se joace pe sine”, personajul devenind astfel credibil, convingato