Probabil ca georgienii si foarte multi dintre ucraineni vor fi dezamagiti de raspunsul Aliantei la summitul de la Bucuresti. Dar aceasta proba de rabdare si consecventa s-ar putea dovedi foarte utila, pe termen mediu. Este aproape cert ca summit-ul NATO de saptamina viitoare nu se va transforma intr-un nou avans relativ al Aliantei in "strainatatea apropiata" a Rusiei. Chiar daca nu se punea problema emiterii unor invitatii formale de aderare pentru Georgia sau Ucraina, acum se poate anticipa ca aceste doua tari nu vor beneficia nici macar de Membership Action Plan (MAP). Germania s-a pronuntat de o maniera neobisnuit de transanta impotriva "intredeschiderii" oficiale a portilor NATO pentru cele doua republici postsovietice, iar Franta si alti parteneri europeni o sustin. Asa cum era de asteptat, declaratia cancelarului Angela Merkel a dus la reluarea speculatiilor, mai vechi si mai noi, privind efectele politice ale dependentei Berlinului de energia rusa - iar argumentele pot fi repetate pentru Paris si celelalte capitale conciliante. In consecinta, chiar daca se speculeaza pe tema dorintei SUA de a oferi un semnal mai pozitiv guvernelor de la Kiev si Tbilisi, ele vor mai avea de asteptat. Speculatiile se datoreaza si discretiei cu care se poarta aceste discutii intre partenerii din Alianta, dar si faptului ca SUA are in vedere mize mult mai mari in raporturile cu conducerea rusa. Trebuie atenuata opozitia Moscovei fata de viitorul scut antiracheta din Polonia si Cehia, trebuie facute demersuri pe linga viitorul presedinte Medvedev in perspectiva unei reveniri a Rusiei in cadrul tratatului privind Fortele Conventionale in Europa (e greu de crezut ca Putin ar semna o astfel de revenire). In fine, trebuie gasit un minim consens intre cele doua puteri pentru a se evita destabilizarea suplimentara a Balcanilor, dupa independenta kosovara - chiar daca in plan politic ele