Mircea Dridea a fost singurul din comisie care a propus ca rezultatul să nu fie decis la , însă hotărîrea a fost luată în unanimitate
Gazeta vă dezvăluie ce s-a petrecut în cele peste 13 ore în care s-a decis soarta derbyului suspendat. CCA a discutat vineri dimineaţă preţ de 3 ceasuri decizia lui Deaconu, iar Comisia de Disciplină a început şedinţa vineri după-amiază, la ora 17:00, şi a anunţat verdictul după miezul nopţii, la 01:49: Rapid pierde meciul la "masa verde" cu 3-0, e amendată cu 53.500 lei şi joacă două partide acasă cu porţile închise, iar stelistul Lovin e suspendat 4 etape.
Aerianul Grigorescu!
Întîmplare tragicomică la şedinţa Comisiei Centrale a Arbitrilor. În sală se aflau Gheorghe Constantin, Marcel Lică şi Dan Petrescu, ultimul invitat pentru că fusese observator. Al patrulea, Nicolae Grigorescu, venit cu ceva întîrziere, a şocat din start: "Pe mine de ce m-ai chemat, frate? Nici măcar n-am văzut meciul, nu ştiu ce s-a întîmplat". Membrii CCA au crezut că timişoreanul glumeşte, dar s-au convins repede că nu e aşa. S-au închinat larg, apoi au fost nevoiţi să-i pună lui Grigorescu imagini de pe DVD pentru a fi şi el la curent cu cazul.
"De unde să ştie Grigorescu ce s-a întîmplat la Rapid - Steaua, că în cazinourile din Timişoara nu au băgat televizoare?! Dacă un vicepreşedinte al CCA e aşa informat, nu mă mai mir că arbitrajul e unde e"
Observator FRF
Asul din mîneca Rapidul
Avocatul "giuleştenilor", Florea Gheorghe, a marşat puternic, încă de la începutul şedinţei Comisiei de Disciplină, pe celebrul caz din Spania, de la partida Valencia - La Coruna, cînd, deşi meciul a fost întrerupt pentru că arbitrul a fost lovit, s-a decis reluarea lui din acel minut. Întreg dosarul, de 23 de pagini, a fost prezentat de preşedintele Uniunii Avocaţilor din România, solicitarea sa fiind: "Judecarea prin