Primul lucru care m-a frapat in Irak, imediat dupa declansarea razboiului, a fost lipsa apei. Ma’i, cum se zice in dialectul irakian, sau englezescul water au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des in acea prima vizita, insotite intotdeauna de gestul universal care indica bautul.
Apa, problema Irakului
Atunci se credea ca este vorba doar de o problema temporara, care va fi rezolvata la scurt timp dupa incheierea operatiunilor militare majore. Safwan, Hay Tariq, Al Harub si Muhammad al Manjed sunt patru dintre localitatile irakiene pe care le-am vizitat in ultimii cinci ani. Fiecare are propria poveste; ceea ce le uneste, peste ani si dincolo de distante, este aceeasi problema: lipsa apei.
Statie de filtrare romaneasca
Martie, 2008. “Poate facem o ceremonie mai mare", spune capitanul Dan Crisan atunci cand am discutat prima oara despre deplasarea in Muhammad al Manjed. "Vin si cei de la PRT [Provincial Reconstruction Team]; as vrea sa marcam momentul, band cu totii cate un pahar cu apa.”
Cand ajungem in micul sat aflat la granita dintre desert si valea Eufratului, capitanul Crisan este singurul care bea apa. Sunt semnale ca situatia de securitate este pe cale de a se deteriora, asa ca PRT-ul a ales sa nu mai vina si, din aceleasi motive, nu au mai fost anuntati nici cei din Nassiriya.
Comandantul batalionului 151 infanterie, locotenent-colonelul Dan Cislariu, descrie riscurile: “Amplasarea pe principalele rute de comunicatii de DEI-uri [Dispozitive explozive improvizate] sau EFP-uri [Explosively Formed Penetrator], de asemenea, riscul, dar mai putin in afara bazei, este cel legat de focul indirect asupra patrulelor noastre si, de ceva zile, avem informatii ca este posibil si focul direct asupra patrulelor noastre”.
Apa are un gust usor salciu, pentru ca rezervoarele au stat in soare, insa
