Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobânzi mai mari la depozite

Publicat in GAZETA de SUD, luni 31 martie 2008 ·

Dobânzile bancare la depozitele în lei aproape că s-au dublat în câteva luni. Acum avem şi dobânzi de 10% pe an, pe fondul lipsei de lichidităţi a băncilor.Aproape toate băncile comerciale şi-au majorat, în ultimele luni, dobânzile practicate la depozite. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat la dobânzile la depozitele în lei. După ce au „galopat“ dobânzile la credite, ca urmare a politicii Băncii Naţionale a României (BNR) de majorare a dobânzii-cheie, unităţile bancare au decis majorări succesive la instrumentele de economisire. Dacă pe finalul lui 2007, depozitele avantajoase nu depăşeau o dobândă anuală de 5,5-6%, sfârşitul lunii martie vine cu dobânzi care ajung şi la 10% pe an, pentru sume destul de mari ce se depozitează la bănci. Oricum, diferenţa între dobânzile la credite (în medie, de 14%), pe care le încasează băncile, şi cele la depozite (în medie, de 8%), pe care le plătesc deponenţilor, reprezintă veniturile băncilor.

Dobânzi de top Depozitele care au cele mai mari dobânzi sunt în moneda naţională. Ca o comparaţie, acum câteva luni, dobânzile erau mai mici cu două-trei puncte procentuale. Către sfârşitul lui 2007 şi începutul anului în curs „Depozitul la termen“ de la Raiffeisen Bank avea o dobândă la 12 luni de la 5,75%, până la 7% (la depozite de minimum 40.000 de lei). Acum, acelaşi produs de la Raiffeisen Bank are o dobândă de până la 10%, pentru cei care depun depozite în conturile băncii minimum 40.000 de lei. BCR avea, la 12 luni, o dobândă la depozite de 5,5-6%, iar acum, acestea sunt de 8,5%, la sume de peste 10.000 de lei şi 8,25% - la sume mai mici. La BRD „Depozitul 1000“ era purtătorul unei dobânzi de 7,5%, iar acum, de 8,5% pe an. Banca Transilvania practica pentru produsul „Depozit 210“ (pe 210 zile) dobânda de 8%, care acum a ajuns la 9%. Avantajaţi de majorările recente de dobânzi sunt acei deponenţi la bănci care au opta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pus în libertate de Tribunalul Ilfov / El a părăsit penitenciarul, fiind aşteptat de soţie / Susţine că nu mai este interesat de viaţa publică - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. El a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, fiind aşteptat de

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 34 minute
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 33 minute
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum o ora
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 45 minute
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 2 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum 2 ore
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum 3 ore
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 4 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Kosovo a obținut statutul de membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO

HotNews acum 2 ore
Kosovo a fost acceptat luni ca membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO, un organism separat de Alianţa Nord-Atlantică şi în care din anul 2014 era observator, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Jens Stoltenberg, secretarul general al

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°