Nouă ţări au sărbătorit extinderea zonei Schengen în aeroporturi. Sursa: Reuters
Controalele de frontieră au dispă rut la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică în aeroporturile din opt ţări ale Europei Centrale şi Maltei, pentru pasagerii care efectuează zboruri în interiorul zonei Schengen. Măsura marchează extinderea finală a zonei fără graniţe, începută anul trecut, pe 21 decembrie, cu deschiderea frontierelor lor terestre şi maritime.
Odată cu aderarea Maltei şi a opt ţări ex-comuniste, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Cehia, aproape 400 de milioane de persoane pot călători de acum fără paşapoarte în 24 de ţări europene. O „realizare istorică“, potrivit lui Jacques Barrot, comisarul UE pentru transporturi.
Măsura aplicată ieri înseamnă că persoanele care călătoresc între aceste nouă state membre UE şi alte ţări Schengen nu vor mai trebui să prezinte documentele de identitate înainte de îmbarcarea în avion. Cu toate acestea, companiile aeriene au dreptul să verifice identitatea pasagerilor şi să efectueze controale de securitate.
Ceremonii şi inaugurări
Aderarea la spaţiul fără frontiere al UE a determinat noile state membre să-şi modernizeze principalele aeroporturi, care deja suportau o creştere a traficului. Mai multe ceremonii au marcat evenimentul sâmbătă în ţările vizate - în special în Tallin, Estonia, precum şi în Varşovia, unde un nou terminal a fost inaugurat la Aeroportul Okecie. Premierul slovac Robert Fico a prezidat vineri o ceremonie pe aeroportul din Bratislava, subliniind că, în fostele ţări comuniste, „libertatea de a călători, chiar în ţările vecine, nu a fost evidentă mult timp, ba a fost chiar imposibilă“.
În Cehia, premierul Mirek Topolanek a profitat sâmbătă de o ceremonie pe Aeroportul Praga-Ruzine pentru a denunţa o severitat