Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii comunitari fac pasul decisiv �mpotriva celor care expun la v�nzare maşini pe domeniul public

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 31 martie 2008 ·

Cei care nu au luat în serios avertizarea privind interdicţia expunerii spre vânzare pe domeniul public a maşinilor, suportă consecinţele.  Poliţia Comunitară Botoşani a trecut la măsuri drastice  împotriva proprietarilor autoturismelor scoase la vânzare pe domeniul public al municipiului Botoşani, acordând primele amenzi.

            Dacă în urmă cu aproape două săptămâni au fost lipite pe maşinile în cauză anunţuri prin care proprietarii erau avertizaţi că în cazul în care nu îşi ridică maşinile eliberând domeniul public vor fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 1000 şi 2000 lei, spre sfârşitul săptămânii trecute agenţii comunitari au dovedit că avertismentele nu au fost o glumă.

        Cum era de aşteptat, prima zonă vizată a fost Calea Naţională, respectiv spaţiul din faţa Oficiului Stării Civile, unde în mod obişnuit sunt scoase aceste maşini spre vânzare. Nu au fost ocolite nici strada Sucevei, Armoniei, Ştefan Luchian sau parcarea din faţa Teatrului „Mihai Eminescu”. 

        Agenţii comunitari au sancţionat până în prezent 10 persoane. Primii contravenienţi sancţionaţi cu amendă în valoare de 1000 lei fiecare, cu maşini parcate în faţa Oficiului Stării Civile sunt C. Romeo, ce avea la vânzare o maşină marca Ford Focus, C. Doina, ce a expus o maşină marca Mercedes, M. Anca Nicoleta, cu o maşină marca Opel Astra şi C. Daniel – Constantin.   

  „Aceste prime amenzi reprezintă abia începutul. Acţiunea va continua şi pe măsură ce vom identifica proprietarii vom acorda negreşit amenzile. Nici o persoană nu se poate sustrage aplicării legii”, a declarat directorul executiv al Poliţiei Comunitare Botoşani, Vasile Răileanu.

Autori: A.B.

Cei care nu au luat în serios avertizarea privind interdicţia expunerii spre vânzare pe domeniul public a maşinilor, suportă consecinţele.  Poliţia Comunitară Botoşani a trecut la măs

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum 58 minute
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum o ora
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

Cristina Neagu va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni

News.ro acum o ora
Handbalista Cristina Neagu, desemnată de patru ori de IHF cea mai bună jucătoare din lume, va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, într-o ceremonie programată la ora 17.00, la Palatul Cotroceni. Cristina Neagu ar urma să fie deco

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum 39 minute
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

INS: Exporturile României au crescut cu 2,7% în primele trei luni, la 23,599 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 8,1%, la 32,053 miliarde euro/ Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 26,9%

News.ro acum 41 minute
Exporturile României au crescut cu 2,7% în primele trei luni ale anului, la 23,599 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 8,1%, la 32,053 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Sta

Trump anunță un ordin executiv care va duce la scăderea cu până la 80% a preţului medicamentelor

HotNews acum o ora
Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, citată de News.ro. „Statele Unite plătesc a

Promisiunea glo prinde rădăcini! Peste 23.000 de copaci plantați în Buzău și Călărași, în campania ”Reciclăm & Plantăm Împreună!”

Gandul acum o ora
București, 10 mai 2025 – Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „R

Harghita: Pompierii au reluat luni dimineaţă misiunea de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureş

News.ro acum 49 minute
Pompierii din judeţul Harghita au reluat, luni dimineaţă, misiunea de căutare-salvare a unui bărbat despre care existau informaţii că ar fi căzut, cu o zi în urmă, în râul Mureş, în dreptul municipiului Topliţa, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii

De ce este Trump obsedat de hărţi şi de redenumirea geografică / „Sunt un dezvoltator imobiliar în suflet”

G4Media acum 2 ore
Schimbul de replici tensionat dintre preşedintele Donald Trump şi prim-ministrul canadian Mark Carney cu privire la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american a oferit săptămâna trecută un exemplu viu al modului în care cererile tranşan

Crin Antonescu anunță ca va merge să voteze: Suntem în fața unui rău cunoscut și a unui rău necunoscut

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat al coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, este nemulțumit de variantele care sunt pe buletinele de vot în finala prezidențială, apreciind că niciun candidat nu dă speranță. Cu toate acestea, va merge dumin

Vremea

București
acum

lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

7°/18°
mar.

7°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/19°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°