Daca vrei sa intelegi de ce nu merg bine multe lucruri in Romania nu trebuie sa cauti mereu explicatii sofisticate. Circula in aceste zile prin Bucuresti. N-a scazut brusc numarul de masini, bucurestenii pe patru roti n-au luat in acest weekend lectii de bune maniere, nu s-au reparat sau deblocat strazi peste noapte si totusi traficul e incredibil.
Intr-o zi normala, drumul de acasa la redactie imi ia o ora si jumatate. Ieri mi-a luat trei sferturi, adica jumatate din timp. Traseul presupune traversarea orasului de la nord-est la nord-vest si parcurge toate tipurile de aglomerari posibile. Cea de strada laturalnica, pe care de regula la iesirea spre bulevardul cu trei benzi pe sens se formeaza cozi de masini care ajung in anumite perioade din zi si la doua-trei sute de metri.
Urmeaza bulevardul pe care se lucreaza deja de vreo doi ani si inca tot mai au cite ceva de facut, prin urmare, fara exceptie, pe o distanta de doi kilometri vei gasi cel putin o bucata buna de banda blocata, iar la prima mare intersectie, regula nu mai e nici lumina semaforului, nici semnele politistului atunci cind se-ntimpla sa fie pe-acolo, ci a primului-venit-primul-servit.
Pe scurt, blocaj si claxoane cit nu te tin timpanele. Mai vorbim de stradute cu semi-sens unic, pe care trebuie sa te strecori cu 15-20 la ora ca sa nu-ti zgirii retrovizoarele, un alt bulevard unde legea o fac masinile de peste sapte tone si nesimtitii care te depasesc prin stinga, pe linia de tramvai, pentru a-ti taia apoi calea ca sa intre pe prima la dreapta. Ieri (luni dimineata), nimic din toate astea. Explicatii? Cite cel putin un politist rutier la fiecare intersectie, cu sau fara semafor, iar pe bucata Arcul de Triumf-Casa Presei (zona NATO, cinci benzi), o „cascheta“ la aproape fiecare trecere de pietoni.
Nu-mi fac iluzii ca, dupa ce pleaca mai-marii lumii din Capita
