Asemenea Pakistanului, ca să dăm un exemplu, Ucraina şi Georgia nu ating standardele de democraţie şi economie de piaţă cerute de admiterea în NATO. A le acorda la Summit MAP ar însemna ca NATO să le facă un cadou nemeritat.● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian:Bucătărie de firmă ● Răzvan Bărbulescu:Culoarul unic, mai tare ca NATO ● Adrian Vasilescu:PIB-ul nostru cel de toate zilele ● Dan Dumitrescu:Vorbă multă, minte puţină
Nici una dintre deciziile care urmează să se ia la Summit-ul NATO nu e atât de controversată ca acordarea MAP (Member Action Plan) Ucrainei şi Georgiei, moment corespunzând, prin raportare la procedurile standard ale Alianţei, debutului procesului de aderare a celor două state la NATO. Statele membre NATO sunt divizate. Un număr de zece state (Bulgaria, Canada, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia), considerate, cu excepţia Canadei, ca aparţinând noii Europe, Europei de Est, ascultând de America mai ceva decât Emil Boc de Traian Băsescu, pledează spectaculos în favoarea Ucrainei şi Georgiei. Ele au şi remis, de altfel, la 17 martie 2008, secretarului general al NATO, Japp De Hoop Scheffer, o misivă prin care-i solicită să sprijine Ucraina şi Georgia.
La summit-ul de la Bucureşti, deciziile se vor lua prin consens. Cuvântul hotărâtor aparţine şefilor de stat membre NATO, şi nu secretarului general NATO, prin statut faţă de şefii de stat un fel de şef de sală faţă de proprietarul restaurantului. Cele zece state atât de înfierbântate în chestiunea MAP ştiu asta. Putem cataloga astfel gestul lor ca fiind nu prea diferit de cel al politicienilor în campania electorală. Un gest mai mult de dragul imaginii decât de eficienţă practică.
Alte state membre NATO, cum ar fi Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Portugalia, Luxemburg, s
