Vocea specială a solistului aflat la început de drum a plăcut ascultătorilor, care însă nu ştiau dacă e fată sau băiat…
Vocea specială a solistului aflat la început de drum a plăcut ascultătorilor, care însă nu ştiau dacă e fată sau băiat…
Când a început să cânte la staţia de amplificare din Buzău, Benone Sinulescu era elev, la liceu. “Am mers mai departe cu studiile şi am făcut un liceu industrial: Şcoala Medie Tehnică de Mecanică din Buzău. Era tot liceu, dar aici se puneau mai mult bazele mecanicii, nu în sensul că umblam cu piese, ci făceam mai mult matematică, iar mecanica este mult mai grea decât matematica. Eram elev, dar şi solist al oraşului Buzău, deci am avut un crescendo, cum să spun?”, zâmbeşte artistul.
Difuzoare. “Cântam sâmbătă de sâmbătă la Staţia de amplificare a oraşului, fiindcă toată lumea, pe timpurile alea, avea difuzoare în casă. Eram cunoscut, cântam cu un acordeonist. Mi-aduc aminte că la debut am interpretat «De la moară pân’ la gară», piesa Ioanei Radu”, îşi aminteşte Benone Sinulescu despre vremea în care făcea primii paşi în carieră.
Studii. “După această perioadă mi-a intrat în cap că eu trebuie să cânt. Am venit la Şcoala Specială de Muzică nr. 1 din Bucureşti, cum era atunci, unde am studiat canto-clasic, populară, amestecat. Timp de patru aniam avut profesori excepţionali: Elisabeta Moldoveanu, Viorel Cosma, Filaret Barbu, dar şi colegi de clasă, nume mari în muzică: Ileana Cotrubaş, Gheorghe Zamfir, Aurelian Octav Popa, Lucia Ţibuleac, Ilarion Ionescu Galaţi, Eugen Ciceu, Florian Economu, Marian Nistor, Victoria Darvai şi mulţi alţii, pe care îi rog să mă ierte că nu i-am amintit. A fost, spun eu, o generaţie de aur”, spune cu bucurie Benone Sinulescu.
Canto-clasic. “Eram încântat că studiam la clasa doamnei Elisabeta Moldoveanu, unde făceam canto-clasic. Doamna Mol
