A murit zilele acestea un vechi prieten de-al meu, George Pruteanu. Corul fals si galagios de la moartea lui tinde sa ascunda faptul ca aceasta celebritate care a murit saptamana trecuta era un ratat, adica un om exceptional de inzestrat care nu a reusit sa-si valorifice darurile. Ma simt datoare sa scriu despre George, nu pentru el (tacerea ar fi cel mai bun omagiu care s-ar putea aduce memoriei lui), ci pentru toti oamenii sub 35 de ani care au doar o idee vaga cine a fost el si nici o idee cine ar fi putut fi. Necrologul lui scris de amatori se citeste asadar ca o lista de falsuri, pentru ca George nu era de fapt profesor universitar (nu avea nici o acreditare reala), nici ziarist (in toata viata lui nu scrisese o piesa jurnalistica autentica), nici comentator (refacea pe site-ul lui un fel de Romanie Mare mai slaba) si cert nu lingvist (nu a publicat in viata lui o lucrare academica adevarata in acest domeniu). si de fapt ar fi putut fi mult mai mult decat toate astea laolalta.

Ne-am cunoscut la Iasi, unde am fost repede pusa in garda contra lui de oamenii din grupul de disidenti ai lui Dan Petrescu, care nu aveau incredere in el, desi intelectual le era foarte aproape. Reputatia lui inca din 1989 era ca fusese recrutat de Securitate cand fusese prins furand din teribilism niste zacusca si o glastra de flori. Am incercat sa-l aduc la "Convorbiri literare" ca sa aiba si el o slujba, dar nu am reusit, m-a oprit opozitia colegilor. George nu facea lucrurile mai simple, facea vesnic pe nebunul si ne exaspera pe toti. La "Opinia studenteasca" a vrut sa intre intr-o sedinta de redactie unde nu avea ce cauta si de suparare ca nu l-am primit ne-a baricadat pe afara cu dulapuri si maturi. A plecat finalmente la Bucuresti, unde ne-am regasit cateva luni mai tarziu. L-am adapostit in camera mea de hotel cand au venit minerii: am fugit pe usa din spate tinandu-ne