Acolo unde era majoritară, Biserica Catolică a reprezentat cea mai puternică forţă opozantă pentru regimurile comuniste instalate în ţările est-europene după al doilea război mondial. Vaticanul respingea toate teoriile marxismului, motivând că această doctrină urmărea înlocuirea lui Dumnezeu cu principiile materialiste în toate subsistemele societăţii.

Acolo unde era majoritară, Biserica Catolică a reprezentat cea mai puternică forţă opozantă pentru regimurile comuniste instalate în ţările est-europene după al doilea război mondial. Vaticanul respingea toate teoriile marxismului, motivând că această doctrină urmărea înlocuirea lui Dumnezeu cu principiile materialiste în toate subsistemele societăţii.

Când s-au instalat la putere în 1917, bolşevicii au respins orice colaborare cu Biserica, conform principiului marxist că “religia este opiul popoarelor”. Clericii importanţi ai Rusiei ţariste au fost întemniţaţi şi multe biserici au ajuns depozite, după ce fuseseră deposedate în prealabil de obiectele de cult fabricate din metale preţioase. Însă ruşii au continuat să-şi manifeste credinţele religioase, în condiţiile în care majoritatea populaţiei trăia în mediul rural, unde ideologia pătrundea mai greu. În perioada războiului, Stalin a revigorat Biserica, sperând astfel că preoţii îi vor înbărbăta pe câmpul de luptă pe soldaţii Armatei Roşii.

LUMINA DE LA RĂSĂRIT. După al doilea război mondial, Vaticanul s-a arătat preocupat de perspectiva comunizării Europei de Est, unde locuiau foarte mulţi catolici. Liderii URSS-ului a “taxat” imediat această viziune, “îngrijoraţi” de faptul că adepţii bisericii catolice îl considerau conducător suprem pe papă, care-şi avea reşedinţa în Italia, ţară rămasă în sfera de influenţă “imperialistă”. Stalin avea o viziune pragmatică asupra relaţiilor cu Vaticanul, astfe