Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Depresia ca o groapă

Publicat in Jurnalul, marți 1 aprilie 2008 ·

Sunt unii oameni care se vaită cu oftat lung cum că li se zbate inima-n piept precum un canar prizonier în colivie, se văicăresc că le e mereu greaţă, că parcă au un ghem de sârmă ghimpată în stomac, că dorm iepureşte şi dacă fâşâie o furnică ei sar din aşternut de parcă s-ar fi prăbuşit blocul.

Sunt unii oameni care se vaită cu oftat lung cum că li se zbate inima-n piept precum un canar prizonier în colivie, se văicăresc că le e mereu greaţă, că parcă au un ghem de sârmă ghimpată în stomac, că dorm iepureşte şi dacă fâşâie o furnică ei sar din aşternut de parcă s-ar fi prăbuşit blocul.În aceste cazuri, mai uşor este să arăţi cu degetul acuzator spre depresie. Prof.dr. Radu Mihăilescu, directorul Spitalului de psihiatrie “N. Obregia”, subliniază că aceste tulburări în funcţionarea organelor se întâlnesc mai degrabă în anxietate. Anxietatea însă merge mână în mână cu depresia. Anxietatea este o stare exagerată de teamă. De multe ori, cei cotropiţi de anxietate se îngrozesc când ajung în piaţă, în spaţii populate (agorafobie), se tem să traverseze strada. Anxietatea în limite rezonabile este normală. Dacă nu ne temem nici nu ne putem apăra, aşa că anxietatea este un sentiment firesc. Când anxietatea, când spaimele se umflă ca aluatul şi cresc peste măsură devin boli. Diferenţa între anxietate şi depresie este că nu există depresie normală. Depresia este de la început o boală, o tristeţe îndelungată, o însingurare, o pierdere a chefului pentru micile pasiuni. La un moment datvine un gând că boala este incurabilă, că nimeni nu mai are nevoie de un depresiv, că el este vinovat de tot ce se întâmplă, aşa că mai bine ar fi să se sinucidă. De altfel, în greacă, depresie înseamnă groapă, afundare. Numai că unii trec de la faza de însingurare la faza de de­presie, în care sunt exagerat de vioi, se miş­că tot timpul, vorbesc şi afişează o ve­se­lie obositoare. Aceas

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 9 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 19 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 15 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 30 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°