A fost nevoie ca Parlamentul European sa ceara Comisiei de la Bruxelles o investigatie asupra preturilor ridicate din marile magazine din tarile membre ale UE, pentru a se declansa scandalul hipermarketurilor din Romania. Si ceea ce fusese pana acum la vedere in legatura cu acestea era suficient pentru un scandal. Ocupasera pozitii neintalnite in lume, pe artere principale de circulatie, ba chiar si in centrul orasului, cu consecinte dramatice pentru traficul intraurban si fluiditatea acestuia la iesirea/intrarea in orase. Mai mult, pentru accesul la ele, edilii instalasera semafoare care au blocat circulatia pe drumuri nationale, pusesera la bataie terenuri in zone aglomerate sau in locul unor parcuri ori spatii verzi si le construisera utilitati pe bani publici. Toate acestea erau semne evidente ca marile hipermarketuri dadusera serios din urechi - "lucrand", cum se spune, la ceea ce factorul public din Romania dovedeste cea mai mare sensibilitate -, obtinandu-si astfel imunitatea totala fata de orice nemultumire ce ar fi venit din partea vreunui cetatean care intelege sa nu-si rezume viata doar la a impinge carucioare prin hale comerciale, mai vrand sa si circule pe sosele sau sa se bucure de putina verdeata in natura, si nu numai la raft. Autoritatile romane apareau total cumparate, caci pentru acestea nu parea sa conteze cumva ca hipermarketurile in discutie nu prea vindeau produse romanesti si inregistrau neuzuale profituri, care erau atat de mari incat nu puteau rezulta decat din practici neconcurentiale sau chiar ilegale. Demersul Parlamentului European a incurajat furnizorii romani de produse agroalimentare si textile - singurii care mai patrund in hipermarketurile zise "romanesti" - sa iasa in public cu practicile hipermarketurilor care ii supun unui tratament umilitor, in unele cazuri de alura sclavagista. In marea lor majoritate, practicile respective con