Auxerre s-a impus la Lille şi datorită golului marcat de unul dintre internaţionalii români legitimaţi la echipa antrenată de Jean Fernandez. Daniel Niculae şi-a continuat seria evoluţiilor bune şi, după ce miercurea trecută a înscris în poarta Rusiei, punctând pentru România, a reuşit să facă acelaşi lucru şi în tricoul echipei sale de club, AJ Auxerre. Internaţionalul român a marcat la Lille golul al doilea al „alb-albaştrilor“, care s-au impus cu 2-0 în etapa a 31-a a campionatului Franţei. „Nico“ a finalizat în minutul 56 un contraatac început de Dennis Oliech şi continuat de Khamel Chafni. Scorul fusese deschis de Oliech, în minutul 41. Golul marcat la Lille a fost al 11-lea pentru atacantul român, în acest sezon. Pentru evoluţia sa din meciul de pe „Stadium Lille Métropole de Villeneuve“, Daniel Niculae a fost notat cu şase de cotidianul L’Equipe. Mai mult ca el au primit doar portarul Riou (7,5) şi fundaşul Traore (6,5). Niculae nu a fost singurul român care a jucat la Auxerre, în minutul 70 făcându-şi apariţia pe teren şi Vlad Munteanu, introdus de antrenorul Jean Fernandez, în locul lui Lejeune. Gabriel Tamaş, accidentat în amicalul România - Rusia (3-0), nu a jucat. În urma victoriei de la Lille, Auxerre s-a depărtat de zona „nisipurilor mişcătoare“, ocupând locul al 13-lea, cu 40 de puncte.
Lyon şi-a continuat marşul spre un nou titlu Olympique Lyon şi-a continuat seria rezultatelor pozitive şi a câştigat cu 2-1 la Valenciennes. Keita a deschis scorul, în minutul 8, pe „Nungesser“, iar Chelle a egalat 20 de minute mai târziu. Govou a marcat golul victoriei lyonezilor, în minutul 64. Echipa antrenată de Alain Perrin se menţine la nouă puncte de ocupanta locului secund, Girodins Bordeaux, la rândul ei învingătoare pe teren propriu, cu 2-1, în faţa lui AS Nancy. Toulouse, penultima clasată, a obţinut o victorie previzibilă pe terenul „lanternei“ Me