Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie relansată pentru amenajarea lacului Surduc

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 aprilie 2008 ·

Direcţia Apelor Banat şi-a propus să readucă printre priorităţi proiectul de amenajare a zonei lacului Surduc, din zona montană a Timişului. Sursa: Horia Călăceanu

În urma demersurilor acestei instituţii, zona ar urma să se transforme într-un paradis turistic euroregional. Lacul de acumulare Surduc se află la 90 de kilometri de Timişoara şi 30 de kilometri de Lugoj, pe teritoriul administrativ al comunei Fârdea. Barajul de pe lacul de acumulare a fost construit între anii 1972-1975. Lacul Surduc şi împrejurimile nu sunt pentru prima dată avute în vedere de autorităţi pentru realizarea de investiţii turistice.

Recent, Consiliul Judeţean Timiş a ratat 4,8 milioane de euro, fonduri din programul de finanţare PHARE, câştigate pentru amenajarea zonei. Banii fuseseră alocaţi în urmă cu patru ani, însă, din moment ce lucrările nu au mai fost demarate niciodată, au fost retraşi. Potrivit lui Titu Bojin, noul director DAB, proiectul de amenajare a zonei lacului Surduc va fi cuprins în masterplanul judeţean, pentru obţinerea banilor necesari investiţiei. „Zilele acestea se vor perfecta detaliile cu privire la finalizarea investiţiei de la Surduc, din punctul de vedere al apelor, care ar regla zona şi pe partea inundaţiilor, şi al autorizării căsuţelor de vacanţă construite ilegal acolo“, a punctat Titu Bojin.

Proprietari de notorietate

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi fostul, Dan Şipoş, precum şi fostul prefect Horia Ciocârlie se numără printre proprietarii de vile pe marginea lacului. După 1989, pe malul lacului Surduc au fost construite, fără autorizaţie, aproape 400 de case de vacanţă şi vile, dintre care câteva zeci nu au intrat în legalitate nici până acum. „Proprietarii celor aproximativ 30 de căsuţe neautorizate vor fi nevoiţi să afle un alt amplasament pentru ele, pentru că,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°