La 3 aprilie 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotarârea Divanului obstesc, semnând "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi", lege prin care s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei si i s-au stabilit principiile de organizare si functionare. Un alt moment în procesul de devenire al Jandarmeriei, îl reprezinta perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, atunci când toate institutiile statului national modern român au fost supuse unui amplu proces de modernizare.
Legea Jandarmeriei din 1850 si Regulamentul jandarmilor de oras din 1865 au constituit principalele documente pe baza carora si-a organizat si desfasurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada urmatoare au fost documentele care au stat la baza elaborarii de noi legi si regulamente. În conformitate cu H.G. nr. 0749 din 5 iulie 1990, Comandamentul trupelor de Paza si Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Arcul de timp, de peste 15 decenii, parcurs de Jandarmeria Româna, reprezinta un proces continuu de transformare si perfectionare. Astfel, dupa acceptarea la 31 octombrie 2002, a Jandarmeriei Române ca membru cu drepturi depline în Asociatia Politiilor si Jandarmeriilor Europene si Mediteraneene (F.I.E.P.), anul acesta pentru prima data, institutia jandarmeriei a preluat presedintia asociatiei, fapt ce demonstreaza profesionalismului jandarmilor, instruiti si educati sa fie furnizori, garanti si aparatori ai linistii si ordinii de drept.
Jandarmeria mureseana, reprezentata de Gruparea de Jandarmi – Mobila „Regele Ferdinand I” si Inspectoratul de Jandarmi Judetean „Colonel Sabin Motora” Mures, s-a impus în peisajul institutiilor statului prin seriozitate, exigenta si transparenta, prin rezultatele foarte bune ale cadrelor militare participante la misiuni ce au avut ca scop realizarea climatului de ordine si siguranta publica, preven