Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rentierii riscă să piardă banii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 1 aprilie 2008 ·

Pentru că nu şi-au vizat carnetele de rentier, unii dintre beneficiarii rentei viagere din Dolj riscă să piardă cei 50, respectiv 100 de euro la hectar, aferenţi anului 2007. Potrivit legislaţiei în vigoare, carnetele portocalii de rentier sunt cele care consfinţesc dreptul rentierului şi reprezintă actul de evidenţă a sumelor primite de rentier pe parcursul vieţii. Astfel, pentru a primi banii aferenţi anului precedent, beneficiarii rentei trebuie să-şi ridice carnetele şi să se prezinte apoi în fiecare an la Biroul Judeţean de Rentă Viageră, pentru a le viza. „Mai avem aproximativ 45 de carnete de rentier nevizate. Dintre acestea, 17 sunt carnete deja distribuite. Beneficiarii care nu-şi ridică şi nu-şi vizează carnetele pierd banii“, a declarat Marinela Ungureanu, expertă în cadrul Biroului Judeţean de Rentă Viageră Dolj. Aceasta a precizat că beneficiarii rentei trebuie să vină la Biroul de Rentă în cel mai scurt timp, deoarece distribuirea banilor se va face doar până în luna iunie a acestui an. Anul trecut, din pricina neavizării carnetelor, 13 rentieri şi-au pierdut banii.

Doljenii au prins gustul rentei viagere Numărul doljenilor care solicită rentă viageră este, de la un an la altul, din ce în ce mai mare. Dacă în 2005 doar 13 doljeni au solicitat rentă viageră, în 2006 numărul lor a ajuns la 900. În 2007, numărul acestora a crescut cu aproape 18%, ajungând la 1.060 de dosare. Tendinţa este în continuare de creştere. „De la începutul anului şi până în prezent au fost depuse 270 de dosare, în creştere faţă de anul trecut, când în aceeaşi perioadă au fost depuse 225“, a precizat Marinela Ungureanu. Aceasta a explicat că majorarea se datorează, cel mai probabil, faptului că mulţi au căpătat încredere în program, deoarece au văzut că vecinii lor au primit banii. În plus, unii dintre cei care au arendat terenul au înţeles, în sfârşit, că, odată arenda

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 54 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 11 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 41 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°