Prezenţa liderului de la Casa Albă la Neptun şi la Mihail Kogălniceanu a transformat judeţul Constanţa într-un Bucureşti miniatural.
Pe litoral, pregătirile pentru bilaterala George W. Bush- Traian Băsescu, de la Neptun, au intrat în linie dreaptă. La Constanţa va avea loc astăzi şi repetiţia generală a dispozitivului de securitate pentru vizita de mâine a preşedintelui american. Autorităţile locale susţin că totul este pregătit pentru vizita numărului 1 de la Washington.
Două probleme de siguranţă:vulpile şi gunoaiele
Cea mai „delicată“ problemă, căreia autorităţile recunosc că-i fac faţă cu greu, o reprezintă însă gunoaiele de pe marginea traseului oficial. Deşi sunt strânse cu regularitate, deşeurile reapar imediat pe terenurile adiacente traseelor de pe DN 2A - Mihail Kogălniceanu- Constanţa - şi DN 39 - Constanţ a-Mangalia. Mai mult, edilul din Costineşti, Traian Cristea, susţine că liziera care flanchează DN 39 „este plină cu vulpi“. Luat prin surprindere, prefectul a dat dispoziţii ca animalele să fie gonite de vânătorii profesionişti. În altă ordine de idei, primarilor localităţilor limitrofe li s-a promis că astăzi, cel târziu, vor primi drapele SUA, ale României şi ale UE.
„Orice poate fi confundatcu o armă“
Ca o măsură de siguranţă, restaurantele şi terasele de pe marginea celor două drumuri naţionale vor fi închise pe 2 aprilie, la fel şi şcolile cu ieşire la stradă. În ziua vizitei preşedintelui american, nicio maşină nu are voie să staţioneze pe carosabil sau pe trotuar, altfel autoturismele vor fi ridicate. Locuitorii din casele şi blocurile de pe eventualul traseu al coloanelor oficiale nu au voie să iasă la stradă sau la balcon şi nici să fotografieze. Ultimele informaţii arată că, după aterizarea la Mihail Kogălniceanu, liderul de la Casa Albă se va deplasa spre Neptun cu maşina. De alt