Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neagoe şi Arrieta s-au ignorat

Publicat in GAZETA de SUD, marți 1 aprilie 2008 ·

Cardoso şi Arrieta, ambii jucători din lotul Teixeira, au debutat şi sub comanda lui Eugen Neagoe în jocul cu Poli Iaşi, cel de-al doilea reuşind, după nouă minute de la intrarea pe gazon, un gol fabulos prin care Pandurii Târgu Jiu şi-a asigurat cele trei puncte în confruntarea cu Poli Iaşi. Imediat după ce a marcat, spaniolul s-a dus glonţ către banca de rezerve, pentru a-şi împărtăşi bucuria cu colegul său de cameră, Ibrahim Dossey, în timp ce Neagoe a tratat cu spatele meleul fericirii. „Geană“ a găsit şi după partidă câte ceva de reproşat lui Arrieta. „A intrat foarte bine în joc, a marcat, dar nu trebuia să se grăbească la faza a doua, când a lobat balonul. Putea marca şi al doilea gol“, a declarat Neagoe.

Acesta l-a lăudat, în schimb, pe Alexandru Piţurcă, ratangiul partidei. „Piţurcă este pe un drum bun, a crescut mult, dar, din păcate, la acest meci a dat din nou în bară, cum a făcut şi cu Ceahlăul. Însă cred că vor veni golurile şi pentru Piţurcă, dacă va menţine acest ritm. Este un jucător de valoare, chiar dacă la început nu a fost prea bine primit“, a mai spus Neagoe.

Avansul de trei puncte faţă de ocupanta primului loc retrogradabil luat de Pandurii după cea de a patra victorie consecutivă nu-i linişteşte pe elevii lui Eugen Neagoe. „Există încă emoţii pentru evitarea retrogradării. Ne dorim să fim cât mai sus în clasament şi o să luptăm să obţinem rezultate cât mai bune. Trebuie să demonstrăm pe teren că nu acesta este locul nostru. Eu nu o să fiu mulţumit niciodată, chiar dacă i-am felicitat după meci pe jucători. Vreau mai mult de la ei, pentru că ştiu că pot. Avem potenţial şi este păcat să nu muncim mai mult, să nu jucăm mai bine şi să nu câştigăm mai multe partide“, a încheiat tehnicianul pandurilor. Cardoso şi Arrieta, ambii jucători din lotul Teixeira, au debutat şi sub comanda lui Eugen Neagoe în jocul cu Poli Iaşi, cel de-al doilea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 22 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°