- Cultural - nr. 64 / 1 Aprilie, 2008 Ochean intors MAI BATRAN CA NICHITA STANESCU
"Batrane" era apelativul cu care ne gratula, intr-un fel de rasfat, de stergere a varstelor, Nichita Stanescu, si pe noi, "lupii tineri", de care s-a inconjurat mereu si a caror prezenta era tonifianta. Se lasa contaminat de tinerete, ne lasa impresia magulitoare ca suntem "egalii" lui. "Batrane" astfel si suna, ca un fel de nume propriu pentru cei care-i erau in preajma. Era felul lui de a sterge hotarele de timp, dandu-ne noua timp. Unii au inteles generozitatea poetului, dar nu si-au permis "sa se traga de bracinar" cu acesta. "Batrane" impunea respect nu doar prietenie, iar Nichita avea grija sa se fereasca de unii "batrani", profitori ai intamplarii de a fi fost admisi sa respire aer din aceleasi spatii cu poetul. E inutil sa mai judecam si cat rau i-au facut unii dintre "prietenii" lui Nichita, care, intr-un fel sau altul, i-au grabit pana la urma sfarsitul, incurajand starile dionisiace ale poetului. Nichita Stanescu ar fi putut sa implineasca 75 de ani, sa aniversam o varsta si nu sa comemoram 25 de ani de la disparitia sa. Cand l-am cunoscut pe Nichita Stanescu, in toamna lui 1979, eram rusinos de tanar, iar poetul imi parea un venerabil. Era tanar si batran deopotriva, plin de viata, dar parca si obosit de viata. Dar in spatele lui avea o opera care afirma un pot, plasandu-l intr-un loc privilegiat dar meritat in istoria literaturii romane. Era un clasic in viata si nici nu putea fi privit altfel. Indiferent ce ar mai fi scris in cel de-al doilea semicentenar de-abia inceput, Nichita isi spusese apasat cuvantul in poezia romaneasca. La cincizeci de ani, Nichita pleca lasand o mostenire pe care nici un alt poet roman contemporan nu i-a egalat-o inca. Unii sunt precoce (precum Labis), altii ajung la maturitate sa-si descopere resursele poetice (Arghezi, la 47 a
