In dimineata lui 28 ianuarie 1986, dupa o noapte racoroasa (temperatura scazand sub zero grade), s-a decis totusi lansarea navetei americane Challenger, desi in timpul teleconferintei din aceeasi noapte un inginer ridicase tensiunea in centrul spatial prin recomandarea de anulare a lansarii. Motivul? Neincrederea in O-ring, o garnitura folosita la etansarea intre segmentele motorului rachetei, fabricata dintr-un material a carui flexibilitate sufera cand e supusa unor temperaturi joase. Managerii companiei producatoare a garniturilor au trecut peste avertizarea inginerului, dorindu-si o continuare a contractului cu NASA... La 1 minut si 13 secunde de la momentul lansarii, O-ring-ul a cedat si misiunea navetei s-a curmat. O decizie iresponsabila a unor manageri (ii includem si pe cei de la centrul spatial) a dus la pierderea a sapte vieti, la risipirea unor fonduri uriase, la sifonarea grava a reputatiei NASA.

Ne intrebam si incercam un raspuns: cat de mare trebuie sa fie responsabilitatea unui inginer pentru rezultatele muncii lui, cum poate ajunge el la o conduita morala, ce standarde ale activitatii ingineresti il pot ghida? Apare evident ca trebuie sa ne referim la etica profesionala, adica la o etica aplicata, disciplina a filosofiei ce aplica etica teoretica la problemele lumii reale, asa cum pentru medicina exista etica medicala, asa cum exista si etica afacerilor, etica in justitie. Etica ingineriei se aplica inginerilor profesionisti, adica licentiatilor ce lucreaza in domeniul public, membrilor unor asociatii ingineresti, ce se conduc dupa un statut. Ceilalti, angajati in companii private, se supun mai degraba eticii afacerilor decat celei ingineresti. Etica ingineriei include de fapt standarde de comportament moral obisnuit (sa spunem, onestitatea), numai ca, pentru inginer, ele se completeaza cu datorii suplimentare (sa adaugam: sinceritate, impartia