Nu cred ca sunt prea multi aceia care, daca ar face exercitiul de imaginatie prin care s-ar vedea proiectati in urma cu cateva decenii, victime inocente ale unei incarcerari pe motive politice, ar putea spune cu mana pe inima: "As fi rezistat". Oricat de mare ar fi increderea in sine sau, de ce nu? inconstienta, probabil ca la experienta inchisorii comuniste nu se vad prea multi ca ar fi supravietuit demn. Teroarea a fost mult prea mare, umanul a decazut atunci prea mult, prin zelul tortionarilor, in subuman, o limita a suportabilitatii a fost trecuta, dincolo de care cu greu s-ar mai putea trece. S-a dorit distrugerea fiintei umane in ce are ea mai de pret si, partial, nu se poate spune ca nu s-a si reusit. Marturiile celor care au supravietuit acestor inchisori comuniste sunt, de cativa ani incoace, de cand le putem citi, coplesitoare din mai multe motive: mintea care citeste inainteaza greu prin iadul descris, si care e absolut real, nu e un horror de fictiune, apoi, naratorul este in cea mai mare parte din cazuri oarecum detasat de text, poseda o obiectivitate care stupefiaza, chiar daca ne dam seama ca ea apartine doar momentului redactarii. Faptele sunt infatisate nud, fara epitete, fara lamentari, fara expresia deznadejdii care era, cu siguranta, omniprezenta. Aceasta obiectivitate face posibila redactarea textului, iar dincolo de ea fiecare patimitor al acestei experiente stie cel mai bine cum s-a descurcat cu propriile-i limite… Editura Humanitas ne propune un volum de memorii* al unui astfel de supravietuitor: Adrian Oprescu. Titlulne introduce deja in ceea ce face singularitateacartii: Varul Alexandru si alte povesti adevarate. Pentru ca avem de citit chiar o carte de povesti! Autorul ei are un parcurs existential aparte, care trebuie rememorat: s-a nascut in 1929, iar la varsta de douazeci de ani, in 1949, fiind student la Academia Comerciala, este aresta