Simţi în adâncul sufletului că ai resurse pentru o viaţă mai bună decât cea pe care o trăieşti acum? Simţi că nu te afli pe drumul potrivit, sau că nu te îndrepţi cu viteză maximă spre acea viaţă mai bună? Acestea sunt întrebările cu care Farrell Silverberg îşi întâmpină cititorii, pentru ca tot el, psihoterapeut de renume, să le ofere şi calea spre răspunsurile sincere.
„Dacă nu-ţi asculţi vocea interioară, aceea care îţi spune că ar trebui să trăieşti mai bine, nu vei avea niciodată şansa să îţi valorifici resursele pe deplin.” Cartea „Fă saltul! Cum să spargi tiparele care te împiedică să te dezvolţi” e un ghid, pentru fiecare dintre noi, de căutare a tiparelor ce ne împiedică să ne dezvoltăm. Autorul îşi învaţă cititorii cum să îşi identifice limitele care îi constrâng, cum să le înţeleagă, cum să îşi modifice atitudinea mentală şi să trăiască fără astfel de constrângeri.
De ce sunt necesare aceste lucruri? Silverberg, psihanalist care lucrează la Şcoala de Psihanaliză din Philadelphia şi la Institutul de Psihanaliză modernă din New York, oferă un răspuns clar: „Aceste tipare adesea ne încurcă, ne tulbură vederea. Ne ademenesc pe pante pe care riscăm să ne prăbuşim sau ne împing într-un cerc. Tiparele ne pot închide atât de temeinic în asemenea cercuri, încât nici nu mai sesizăm scurtăturile şi scările ivite pe neaşteptate – aşa se face că trecem pe lângă şansă şi ignorăm avertismentele.” Aşadar, faceţi saltul! (M.C.)
Simţi în adâncul sufletului că ai resurse pentru o viaţă mai bună decât cea pe care o trăieşti acum? Simţi că nu te afli pe drumul potrivit, sau că nu te îndrepţi cu viteză maximă spre acea viaţă mai bună? Acestea sunt întrebările cu care Farrell Silverberg îşi întâmpină cititorii, pentru ca tot el, psihoterapeut de renume, să le ofere şi calea spre răspunsurile sincere.
„Dacă nu-ţi asculţi vocea interioară, aceea car