Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsuţele de plasament familial, verificate de DGASPC

Publicat in GAZETA de SUD, marți 1 aprilie 2008 ·

OLT. Toate cele 32 de căsuţe de plasament familial din Olt, care funcţionează sub conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au fost controlate amănunţit de reprezentanţii Inspecţiei Sociale. Aceştia au ajuns la concluzia că, în proporţie de 95%, ele funcţionează cum trebuie. Pentru micile nereguli, au fost dispuse măsuri ce trebuie duse la îndeplinire în cel mai scurt timp. Şi Centrul medico-social Caracal a fost verificat de reprezentanţii instituţiei nou-înfiinţate. Concluzia la care s-a ajuns aici a fost că, deşi nu sunt încă îndeplinite toate condiţiile impuse de legislaţia europeană în domeniu, persoanele care sunt internate în acest centru duc un trai decent. În perioada următoare, inspectorii sociali vor ajunge şi la Centrul medico-social din Corabia, unde, în trecut, au fost ceva probleme legate de lipsa unor specialişti în asistenţă socială sau psihologie. Ca şi în cazul căsuţelor familiale şi al Centrului din Caracal, nici la Corabia inspectorii nu se vor grăbi să dea amenzi pentru eventualele nereguli, ei fiind conştienţi că va mai trece timp până ce aceste unităţi se vor desprinde de statutul de spital şi vor acorda mai multă atenţiei laturii sociale a activităţii lor. „Marea problemă a centrelor medico-sociale este că tind să se considere tot spitale. Nu prea au legislaţie şi nici specialişti în servicii de asistenţă socială. Ele ar trebui să aibă o sală de recuperare, psihologi şi asistenţi sociali cu studii de specialitate, kinetoterapeuţi. La noi în judeţ stăm totuşi mai bine decât în alte judeţe, din acest punct de vedere, dar tot mai avem multe de învăţat. La Centrul din Caracal nu s-au găsit nereguli grave, însă mai trebuie lucrat la partea de asistenţă socială. În perioada următoare vom verifica şi Centrul din Corabia şi vom merge în primul rând pe consiliere, aşa cum am făcut şi în cazul căsuţelor de tip familia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 25 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°