Cele 17 branduri din portofoliul Kandia-Excelent reprezinta active intangibile ale companiei Cadbury Schweppes de 26 de milioane de lire sterline (38 mil. euro).
Grupul englezesc Cadbury Schweppes, care a preluat anul trecut producatorul local de dulciuri Kandia-Excelent, si-a inregistrat in contabilitate brandurile achizitionate in urma tranzactiei din Romania la 26 de milioane de lire sterline (38 mil. euro), potrivit raportului financiar al grupului pe anul 2007.
Portofoliul companiei locale cuprinde 17 branduri, cele mai cunoscute fiind in prezent Kandia, Magura, Laura, dar si Sugus si Silvana preluate in 2006 de la rivalul Kraft Foods Romania.
Brandurile puternice la nivel local si echipa de management performanta au fost principalele motivatii ale alegerii Kandia-Excelent, potrivit reprezentantilor Cadbury, aceasta fiind singura companie luata in vizor pe piata romaneasca pentru o achizitie. Preluarea Kandia-Excelent le-a permis englezilor de la Cadbury sa se plaseze pe locul al doilea pe piata ciocolatei, dupa Kraft Foods, cu o cota de 24%. Pe segmentul bomboanelor (exluzand pralinele), compania locala avea o cota de 32% in momentul preluarii, fiind al doilea mare jucator, dupa Wrigley.
Dupa noua luni de la perfectarea tranzactiei, portofoliul Kandia-Excelent a ramas aproape neschimbat, lansarile recente ale companiei vizand doar adaugarea de noi sortimente produselor existente.
Cum a ajuns Kandia-Excelent la un portofoliu de 38 mil. euro? Achizitiile realizate de compania locala in ultimii 4-5 ani au avut o contributie majora. Cel mai valoros brand de ciocolata ar putea fi Kandia, care a schimbat complet portofoliul companiei in anul 2003, cand Excelent a achizitionat producatorul Kandia din Timisoara. Un an mai tarziu a fost creata Kandia-Excelent prin fuziunea a doua companii, Excelent SA si Kandia Timisoara.