De câte ori analizăm şi judecăm purtarea celuilalt cu intoleranţă sau în lipsa iubirii, de atâtea ori uităm că el ne reflectă tiparele pe care le avem şi de care nu ne-am eliberat încă. Partenerul nostru este învăţătorul nostru.
De câte ori analizăm şi judecăm purtarea celuilalt cu intoleranţă sau în lipsa iubirii, de atâtea ori uităm că el ne reflectă tiparele pe care le avem şi de care nu ne-am eliberat încă. Partenerul nostru este învăţătorul nostru.
Îmi propun să începem împreună o călătorie fascinantă despre vindecarea relaţiilor de cuplu şi sunt sigură că fiecare dintre voi cunoaşteţi cel puţin o pereche care are probleme de acest gen. Într-un fel e firesc să existe astfel de cazuri, având în vedere ritmul trepidant al vieţii moderne şi stresul zilnic; la toate acestea se adaugă însă şi bagajul emoţional cu care fiecare dintre noi venim încă din copilărie şi pe care îl aducem în relaţia cu partenerul.
Fac referire la copilărie pentru că tiparele emoţionale prin care ne conectăm la ceilalţi s-au format atunci când am văzut cum relaţionează părinţii noştri între ei sau când ne-am conectat la părintele de sex opus. Aceste două modele comportamentale reprezintă sursa emoţională în conformitate cu care reacţionăm faţă de partenerul de azi.
Un copil care creşte într-o familie unde părinţii se ceartă zilnic ar putea folosi ca adult acelaşi tipar de conectare emoţională, asemeni celui pe care l-a văzut încă de mic sau, din contra, ar respinge exact genul de persoane care caută ceartă.
O fetiţă care este criticată des de tatăl ei şi care primeşte astfel din partea celei mai importante persoane de sex masculin din viaţa ei mesajul că nu este destul de bună indiferent ce face va încerca probabil să demonstreze cât de “perfectă” este în special în raporturile cu bărbaţii din viaţa ei ori, din contră, va accepta
