O gospodărie în Abruzzo, acum 100 de ani. Un sat obişnuit de munteni, sub înălţimile Muntelui Maiella – împânzit la acea vreme (ca şi astăzi, de altfel) de stâni şi de turme care respectă “orarul” străvechi al transhumanţei.
O gospodărie în Abruzzo, acum 100 de ani. Un sat obişnuit de munteni, sub înălţimile Muntelui Maiella – împânzit la acea vreme (ca şi astăzi, de altfel) de stâni şi de turme care respectă “orarul” străvechi al transhumanţei. Dinspre plita arhaică se aud glasuri şi năvălesc arome. Se pregăteşte “agnello a casce e ova” (denumire în dialect pentru un preparat din carne de miel, gratinat într-un amestec de ou bătut cu brânză).
Reţete arhaice
Ţăranul obişnuit din Pescara, de origine umilă, care a cunoscut şi ani de prosperitate, dar, mai ales, timpuri de sărăcie, foloseşte, pentru a se hrăni, fiecare parte a animalului. În timpul primăverii, de exemplu, plămânii de miel se prepară după variate reţete. Între acestea, o specialitate în maniera numită “a treccia”: plămânii se taie în fâşii, care se stropesc cu zeamă de lămâie şi se prăjesc în ulei fierbinte, la foc viu, pe o parte şi pe alta, fără a fi lăsate să se rumenească. Se servesc cu un amestec de ceapă prăjită, cu mult pătrunjel verde.
O altă reţetă presupune ca fâşiilor de plămâni, după ce s-au rumenit bine, să li se adauge un sos obţinut din roşii pasate, sare, piper şi boia, lăsându-se apoi să se fiarbă, la foc lent, timp de două ore. Savuros este şi preparatul obţinut prin coacerea “treselor” de plămâni de miel într-un amestec de ulei de măsline, aromat cu usturoi, rozmarin, seminţe şi frunze tocate de fenicul sălbatic, în care s-au topit câteva felioare de slănină.
Dacă trecem în dreapta râului Pescara şi pătrundem în provincia Chieti vom întâlni o gastronomie bazată pe peşte şi fructe de mare, pescuite din Adriati
