La momentul actual, în judeţul Braşov există şase focare active de rabie. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, care au reuşit să stingă, până acum, alte patru focare. Potrivit specialiştilor, ultimele cazuri de rabie înregistrate pe raza judeţului au fost depistate în special la vulpi, dar şi la o pisică şi la un câine. „Cele şase focare active de rabie au fost înregistrate în localităţile Prejmer, Ticuşul Vechi, Hărman, Buneşti, Bod şi în cartierul Stupini, din municipiul Braşov. Ultimele focare vor fi stinse în luna iunie a acestui an”, a declarat doctorul Dorin Enache (foto), directorul executiv al DSVSA Braşov. Acesta a adăugat că în toate zonele amintite au fost luate toate măsurile necesare pentru eradicarea bolii. „Există măsuri care vor fi luate în continuare până la stingerea focarelor. Mai exact, toate animalele fără stăpân vor fi strânse şi eutanasiate, iar în cursul săptămânii viitoare vor fi organizate ample campanii de vânătoare pentru reducerea numărului de vulpi, acestea fiind principalul rezervor natural al virusului rabic”, a mai spus doctorul Dorin Enache. La momentul actual, în judeţul Braşov există şase focare active de rabie. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, care au reuşit să stingă, până acum, alte patru focare. Potrivit specialiştilor, ultimele cazuri de rabie înregistrate pe raza judeţului au fost depistate în special la vulpi, dar şi la o pisică şi la un câine. „Cele şase focare active de rabie au fost înregistrate în localităţile Prejmer, Ticuşul Vechi, Hărman, Buneşti, Bod şi în cartierul Stupini, din municipiul Braşov. Ultimele focare vor fi stinse în luna iunie a acestui an”, a declarat doctorul Dorin Enache (foto), directorul executiv al DSVSA Braşov. Acesta a adăug