Lucrurile păreau simple până de curând: societăţile care doreau să împartă profiturile cu angajaţii lor erau libere să o facă. Exista aşa-numitul fond de participare la profit şi un cont în planul de conturi denumit în acest mod. Era suficient ca, în momentul repartizării profitului net, una dintre destinaţii să fie fondul de participare la profit, astfel încât salariaţii să devină beneficiarii unor „dividende“. De ce ar fi dorit acţionarii sau
Lucrurile păreau simple până de curând: societăţile care doreau să împartă profiturile cu angajaţii lor erau libere să o facă. Exista aşa-numitul fond de participare la profit şi un cont în planul de conturi denumit în acest mod.
Era suficient ca, în momentul repartizării profitului net, una dintre destinaţii să fie fondul de participare la profit, astfel încât salariaţii să devină beneficiarii unor „dividende“.
De ce ar fi dorit acţionarii sau asociaţii unei companii să împartă câştigurile cu angajaţii lor? Printre altele, şi pentru că impozitarea acestor categorii de venituri urmează un regim fiscal mai favorabil. Conform actelor normative care reglementează contribuţiile sociale, participarea la profit nu intră, spre exemplu, în baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a celor de şomaj.
Nu s-a pus problema, la modul foarte serios, dacă repartizarea profitului în favoarea salariaţilor este o modalitate legală de compensare a acestora pentru performanţele realizate. Şi, când spunem „legală“, ne gândim la o posibilă interdicţie legată de modul de funcţionare al societăţilor comerciale. Ei bine, nu, o astfel de interdicţie nu există. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale lasă la latitudinea acţionariatului să decidă repartizarea profitului net pe destinaţii, cu respectarea totuşi a unor regul
