- Cultural - nr. 65 / 2 Aprilie, 2008 De ce ne mai place (sau nu), in mileniul trei, Ceaikovski - iata o intrebare retorica, stiut fiind gustul romanului (si nu numai al lui) pentru muzica melodioasa. Daca se poate vorbi despre lirismul putin facil al lui Ceaikovski, ar fi nedrept insa sa uitam ca el a participat, dupa Léo Delibes, la restaurarea spectaculosului balet, transformand muzica de balet intr-o creatie in sine, cu virtuti de independenta, inainte de a deveni o opera de avangarda, odata cu Diaghilev. Lacul lebedelor a fost prezentat in premiera absoluta la Teatrul "Balsoi" din Moscova in 1877, in conditii extrem de proaste. In consecinta, veritabila lui premiera este considerata cea din 1895, in coregrafia lui Marius Petipa, la Teatrul "Mariinski" din Sankt-Petersburg. Primul din cele trei balete ale lui Ceaikovski, Lacul lebedelor, spectacol in 4 acte, este si cel mai popular dintre acestea. Compozitorul isi demonstreaza disponibilitatile pentru acest gen de muzica si afirma principiul baletului simfonic, al carui parinte este, de altfel, considerat : muzica nu se mai multumeste sa reprezinte un suport pentru dans, ci evolueaza prin continutul ei, in maniera unui poem simfonic. Despre ceea ce fac sau ar trebui sa faca, in vremea aceasta, pe scena, adevaratii "eroi" ai spectacolului - balerinii - se tot vorbeste, in consens ori in contradictoriu, in lumea coregrafilor, cam tot de pe vremea lui Diaghilev. Cert este faptul ca nimeni in lume nu poate dansa mai bine pe muzica lui Ceaikovski decat balerinii rusi, fie ei scoliti la Moscova ori la Sankt Petersburg, dupa cum nici marea literatura rusa nu poate fi mai bine pusa in valoare, pe scena sau pe ecran, decat de actorii rusi. In sala - arhiplina (in ciuda pretului, descurajant, al biletului!) - a Palatului Culturii din Targu-Mures, luni seara, Teatrul "Balsoi" din Moscova a prezentat "Lacul lebedelor", fe