România a aflat numai lucruri bune despre Ford. Acest lucru se datorează însă poziţiei pe hartă a României. Între indignarea legitimă şi neruşinare este un pas mic, pe care sindicaliştii de la Dacia par hotărâţi să-l facă indiferent de preţ. Următorul pas însă riscă să fie sinucigaş. Cât de aproape se află muncitorii de la Mioveni de a-şi tăia craca de sub picioare le pot spune colegii lor din Detroit. De un an şi ceva, România a aflat numai lucruri bu
România a aflat numai lucruri bune despre Ford. Acest lucru se datorează însă poziţiei pe hartă a României.
Între indignarea legitimă şi neruşinare este un pas mic, pe care sindicaliştii de la Dacia par hotărâţi să-l facă indiferent de preţ. Următorul pas însă riscă să fie sinucigaş. Cât de aproape se află muncitorii de la Mioveni de a-şi tăia craca de sub picioare le pot spune colegii lor din Detroit.
De un an şi ceva, România a aflat numai lucruri bune despre Ford. Acest lucru se datorează însă, poziţiei pe hartă a României, mai precis pe acea bucată de hartă pe care Ford se comportă pe măsura prestigiului său de odinioară. Pe cât de mult succes are însă Ford în Europa, pe atât de mari sunt dificultăţile cu care se confruntă acasă gigantul american şi rivalul său, General Motors. Iar vina pentru acest lucru o poartă, între alţii, şi sindicaliştii lipsiţi de simţul măsurii şi al realităţii.
În anii ‘70 şi ‘80, industria auto a Statelor Unite s-a bucurat de o epocă de aur care s-a datorat atât preţului scăzut al petrolului, cât şi unui Congres care mituia alegătorii statului Michigan cu măsuri ce fereau industria auto de multe presiuni concurenţiale din Asia. Astfel, trio-ul din Detroit – Ford, GM şi, într-o mai mică măsură, Chrysler – vindea maşini multe pe bani buni. Viaţa muncitorilor de la cele trei companii aju
