Fostul vicepremier al României, Gheorghe Seculici, preşedintele PD-L Arad, era cel mai vehiculat nume, în interiorul filialei locale, drept viitorul candidat al PD-L pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Astăzi însă, când conducerea PD-L Arad, a anunţat numele candidatului, a avut loc o răsturnare de situaţie.
Gheorghe Seculici a anunţat că nu va candida, spunând: „conducerea PD-L a luat decizia de a-l propune la şefia CJ Arad pe senatorul Nicolae Ioţcu“.
Seculici a recunoscut unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici şi a făcut pasul în lateral. „Trebuie protejat şi candidatul de primar al PD-L la funcţia de primar al Aradului, pentru a evita atacurile de genul «familia conduce judeţul»“, a spus el.
Iar candidatul de primar este tocmai actualul edil şef, Gheorghe Falcă, ginerele lui Gheorghe Seculici şi finul preşedintelui Traian Băsescu.
Seculici se va afla însă pe locul I pe lista de candidaţi a PD-L pentru CJ Arad. Gheorghe Seculici a mai precizat că a renunţat să candideze la şefia CJ Arad şi pentru a elimina orice suspiciune legată de faptul că firma pe care o conduce (SC PROIECT SA – n.r.) ar fi implicată în afaceri cu bani publici.
În 2004 el a fost ales la conducerea CJ Arad, dar a renunţat la funcţie în momentul în care a fost desemnat vicepremier în Guvern. Fostul vicepremier a mai spus că, în cazul în care va fi solicitat să facă parte dintr-un viitor guvern condus de PD-L, va răspunde afirmativ.
(15:56)