Un vâlcean care era dat în urmărire generală a fost prins în Spania şi adus în ţară. În urma colaborării dintre Serviciul de Investigaţii Criminale Vâlcea şi autorităţile spaniole, în luna martie s-a reuşit identificarea şi prinderea lui Marin F., de 32 de ani, din comuna Diculeşti, judeţul Vâlcea. „Împotriva vâlceanului, Judecătoria Bălceşti a emis în iulie 2007 mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat trei ani pentru comiterea infracţiunilor de furt din locuinţe şi violare de domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul era la Madrid, în Spania, unde presta diferite munci, împreună cu alte persoane din localitatea de domiciliu, lucrând pe şantier. Marin F. a fost arestat de autorităţile judiciare spaniole, în vederea extrădării, pe 9 martie, iar pe 31 martie a fost adus de o escortă formată din poliţişti de la Direcţia Investigaţii Criminale şi Serviciul Investigaţii Criminale Vâlcea şi depus în arest la Penitenciarul Rahova“, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea. Un vâlcean care era dat în urmărire generală a fost prins în Spania şi adus în ţară. În urma colaborării dintre Serviciul de Investigaţii Criminale Vâlcea şi autorităţile spaniole, în luna martie s-a reuşit identificarea şi prinderea lui Marin F., de 32 de ani, din comuna Diculeşti, judeţul Vâlcea. „Împotriva vâlceanului, Judecătoria Bălceşti a emis în iulie 2007 mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat trei ani pentru comiterea infracţiunilor de furt din locuinţe şi violare de domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul era la Madrid, în Spania, unde presta diferite munci, împreună cu alte persoane din localitatea de domiciliu, lucrând pe şantier. Marin F. a fost arestat de autorităţile judiciare spaniole, în vederea extrădării, pe 9 martie, iar pe 31 martie a fost adus de