In ciuda asigurarilor occidentalilor, extinderea Aliantei Nord-Atlantice – NATO – a fost intotdeauna privita cu neincredere de catre Moscova. Pe la inceputul anilor ’90, Eltin incercase sa transforme alianta intr-un monstru birocratic si neputincios, propunand o fuzionare a NATO cu OSCE. Primirea in alianta a celor trei republici baltice, altfel zis impingerea granitelor NATO adanc in interiorul fostei URSS, a provocat o brusca schimbare a tonului succesorului lui Eltin, Vladimir Putin. Intr-un discurs foarte dur, tinut in februarie anul trecut, la München, in fata liderilor occidentali, Putin a declarat ca extinderea continua a NATO constituie o serioasa provocare si o manevra impotriva Rusiei. Au urmat retragerea Rusiei din Tratatul asupra Fortelor Conventionale din Europa si amenintarea ca Rusia isi va indrepta rachetele impotriva Ucrainei daca aceasta intra in NATO si daca armament sau trupe occidentale vor fi instalate pe teritoriul ei. Sigur, pentru moment nu este vorba de primirea Ucrainei si a Georgiei in NATO, ci de a invita aceste tari sa semneze un Plan de Actiune pentru Aderare, MAP (Membership Action Plan), care este etapa finala premergatoare aderarii. Presedintele american, George W. Bush, si-a facut din acordarea unui asemenea MAP Georgiei si Ucrainei un soi de gest politic final al celui de-al doilea mandat al sau, dar majoritatea membrilor mai vechi din NATO se opun.
Germania, Franta, Italia, Spania si Belgia, printre altele, considera ca masura ar fi pripita si ca asta nu ar face decat sa impinga Rusia si mai mult spre o atitudine confruntationala fata de Occident. Sigur, pentru membrii estici ai NATO, nu numai pentru baltici, dar si pentru Romania sau Polonia, atragerea Ucrainei spre NATO, fie si numai sub formula unui MAP, ar transforma Ucraina intr-un soi de perna intre actualii membri NATO si Rusia, sporindu-se astfel climatul
