Arta ar trebui sa ramina totusi intre anumite granite, altfel exista riscul ca ea sa repete, la o alta scara, experimentele, cu tenta stiintifica, facute de medicii nazisti in lagarele de exterminare. Poate fi arta o forma de tortura? De ce nu? In societatea consumarista, unde orice produs e destinat mai mult burtii, decit inimii sau creierului, totul poate deveni arta, mai putin arta in sine. Recent, artistul sud-amercian Guillermo Vargas Habacuc a luat un ciine maidanez, l-a adus intr-o galerie de arta, l-a legat de o sfoara si l-a lasat sa moara de foame si de sete. S-au gasit destui amatori de senzatii tari care sa vina, zi de zi, si sa asiste la agonia patrupedului, ce s-a intins pe parcursul mai multor saptamini. Unii au jubilat ascultindu-i urletele. Altii, in semn de compasiune, au intins mina sa-l mingiie. Din ce in ce mai slab, mai disperat, ciinele arunca spre trecatori o privire umila, cautind in ochii lor o portita de scapare. Nu a gasit-o si s-a stins, intr-o dupa-amiaza, destinzindu-si trupul si scotind un oftat jalnic, aproape omenesc; si-a dat duhul, ascuzindu-se in coltul cel mai "intunecat" al camerei, cautind sa scape de de blitzurile aparatelor foto si de numeroasele camere de luat vederi ce cautau sa-i "imortalizeze" clipa fatala. In general, ciinii, ca de altfel majoritatea animalelor, atunci cind simt ca li se apropie sfirsitul, se retrag in singuratate, pentru a nu perturba, prin moartea lor, habitatul celorlalte vietuitoare aflate in preajma. Se sting fara martori, in liniste, cu discretie si demnitate. Nu tin sa devina nici obiecte de studiu pentru cercetatori, nici opera de arta. Sud-americanul Guillermo Vargas Habacuc a transformat moartea ciinelui cules de pe strazi intr-un spectacol mediatic. Prin asta a intrat in atentia publicului. Altfel, ar fi ramas in anonimat. Probabil ca exemplul lui va fi urmat si de altii... Eu cred ca arta ar