Principalii responsabili ai Senatului american anunta ca au decis sa examineze si sa adopte, cat mai repede posibil, masuri care sa atenueze efectele crizei creditului imobiliar din SUA.
"Este vorba de un acord solid, pentru ca familiile aflate in pericol sa-si piarda locuintele sa le poata pastra, un acord care sa ajute celelalte familii sa evite aceasta situatie in viitor", au declarat seful majoritatii democrate din Senat Harry Reid si cel al republicanilor, Mitch McConnell, intr-un comunicat comun citat de presa internationala.
Textul, un compromis intre democrati si republicani, elaborat in mai putin de doua zile, prevede in linii mari, mai multa transparenta in contractele ipotecare, masuri de protectie speciale pentru familiile militarilor datornici, consiliere pentru cei care au luat credite, scrie AFP. Patru miliarde de dolari vor fi deblocate pentru a ajuta familiile atinse de criza de pe piata creditelor, iar bancile si firmele care au investit in imobiliare vor beneficia de masuri fiscale pentru a-si atenua pierderile.
Documentul va trebui sa fie adoptat si de Camera Reprezentantilor pentru ca presedintele George W. Bush sa-l poata promulga. Principalii responsabili ai Senatului american anunta ca au decis sa examineze si sa adopte, cat mai repede posibil, masuri care sa atenueze efectele crizei creditului imobiliar din SUA.
"Este vorba de un acord solid, pentru ca familiile aflate in pericol sa-si piarda locuintele sa le poata pastra, un acord care sa ajute celelalte familii sa evite aceasta situatie in viitor", au declarat seful majoritatii democrate din Senat Harry Reid si cel al republicanilor, Mitch McConnell, intr-un comunicat comun citat de presa internationala.
Textul, un compromis intre democrati si republicani, elaborat in mai putin de doua zile, prevede in linii mari, mai multa transparenta in