Fie si intens mediatizate, revelatiile stiintifice si provocarile culturale produc la noi trepidatii polemice de foarte scurta durata. O documentare cu scopuri didactice ma indeamna sa revin asupra unuia dintre episoadele de acest fel consumate anul trecut si ale carui reverberatii par sa se fi stins fara semne de a mai putea fi stirnite vreodata: e vorba de cartea Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti a lui Neagu Djuvara, menita sa ne clatine vesnic identitatea colectiva prin teoria sa dupa care intemeietorii statului valah din secolul al XIV-lea au fost nobili turanici de religie catolica si nu boieri romani sau slavo-romani ortodocsi. Cei care au citit-o stiu ca spectaculozitatea concluziei este amplificata de nenumaratele dovezi aduse de autor in sprijinul ideii ca reflexele nationaliste, si nu altfel de neajunsuri, le-au impiedicat in mod repetat pe autoritatile domeniului, fie ele clasice sau recente, sa distinga cu claritate fapte si corelatii de natura evidentei. Desi nationalistii locului – daca or mai fi existind, si nu ne bintuie doar ca stafiile unor vremuri apuse – s-au aratat mai degraba adormiti si indiferenti fata de insolenta eruditului bestseller, e de presupus ca manualele scolare, sau chiar universitare nu vor face loc prea curind noii viziuni.
O asemenea perspectiva nu are cum sa nu ne preocupe, caci cartea se incheie prin invocarea unui suparator narav academic autohton: opiniile care „deranjeaza“, se spune, sint neutralizate nu prin critica, ci prin conspiratia tacerii. E un diagnostic la care subscriu.
Daca asa stau lucrurile insa, e greu de inteles de ce lucrarea, de acum cea mai cunoscuta, ce se apleaca asupra interferentelor dintre istoria neamurilor din stepa si cea a romanilor nu se refera la o teorie cu subiect inrudit, dar cu implicatii poate mai ample, care nu a reusit n